3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Mai mult de jumătate din Organizația Femeilor Liberale a demisionat după ce adjunctele ISJ Olt au fost înlocuite din funcție. Senatorul Liviu Voiculescu a făcut anunțul

- Advertisement -

Liviu Voiculescu, senator și președinte al Organizației Județene Olt a PNL, a transmis luni, 28 august 2023, că mai mult de jumătate din femeile liberale din județ, care erau conduse de Luminița Popescu, au demisionat, acestea fiind solidare față de schimbarea din funcție a adjunctelor Inspectoratului Școlar Județean, Daniela Nicolescu și Mihaela Torbă, susținute de PNL Olt, prin echipa liberalului Liviu Voiculescu, cu Mariana Gheorghe și Marius Bălașa, susținuți tot de PNL Olt, dar de echipa deputatului de Olt Gigel Știrbu, începând cu 1 septembrie, aceștia fiind foști membri ai PMP și Pro România. Practic, biroul a fost dizolvat, liderul liberalilor olteni venind cu propunerea de a o nominaliza în funcția de președinte interimar al OFL Olt pe Daniela Nicolescu, membru al Biroului Executiv al OFL, pentru organizarea de noi alegeri.

„Astăzi (luni, 28 august n.r.) au fost înregistrate la sediul PNL Olt numeroase demisii ale membrelor din Biroul Județean al Organizației Femeilor Liberale Olt, însumând mai mult de jumătate plus unu din numărul membrelor. Motivația femeilor liberale a fost solidaritatea față de colegele noastre Daniela Nicolescu și Mihaela Torbă, precum și o formă de protest față de înlocuirea dumnealor cu membri ai altor formațiuni politice, fără o consultare a BPJ (Biroului Permanent Județean n.r.) OFL. În atare condiții, în conformitate cu art. 73 și art.76 din Regulamentul OFL, biroul nu mai îndeplinește condițiile privind componența și nici nu se mai poate întruni statutar, reprezentând practic o dizolvare a acestuia”, a declarat senatorul PNL de Olt.

Senatorul Liviu Voiculescu a mai spus că va fi înștiințat Biroul Național al OFL cu privire la numirea în funcția de președinte, ca interimar, a Danielei Nicolescu, fost inspector școlar adjunct al ISJ Olt, pentru organizarea de noi alegeri.

„Vom înștiința Biroul Național al OFL despre acestă dizolvare de drept a biroului și vom propune nominalizarea în funcția de președinte interimar al OFL Olt, a doamnei Daniela Nicolescu, membru BEx OFL, în vederea organizării de noi alegeri”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți