- Advertisement -
Zilele orașului Balș se apropie, acestea fiind organizate de Primăria și Consiliul Local, în frunte cu edilul Cătălin Rotea, chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Mai precis, acestea sunt programate în perioada 7 – 8 septembrie, locația de desfășurare fiind strada Frații Buzești, în zona Târgului. Așa cum ne-a obișnuit de câțiva ani încoace, administrația publică locală a pregătit un show grandios, printre artiștii care vor urca pe scena amenajată lângă Târg numărându-se Connect-R, Misha Miller și Georgiana Lobonț.
Din spectacol nu va lipsi nici muzica populară, Partidul Kiss FM fiind de asemenea prezent la zilele urbei de pe malurile râului Olteț.
„Cu mare bucurie vă anunțăm că se apropie Zilele Orașului Balș! Pe 7 – 8 septembrie, vă așteptăm să vă alăturați distracției și muzicii bune cu artiști de top: Connect-R, Misha, Georgiana Lobonț, Partydul Kiss FM. Pe lângă acest line-up fantastic, vom avea și un program special cu muzică populară pentru a vă bucura și de tradițiile noastre autentice! Așadar, dragi prieteni, vă așteptăm la două zile de distracție și voie bună în orașul nostru! Ne vedem pe 7 – 8 septembrie pe strada Frații Buzești – Zona Târgului”, este invitația adresată de edilul Cătălin Rotea.
Sursă foto principală: Moment din concertul susținut anul trecut, la Zilele orașului, de Mario Fresh
- Advertisement -