7.3 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Copil de 7 ani, din Dobrun, dat dispărut de tată, găsit de polițiști la aproape zece kilometri distanță față de casa părinților

- Advertisement -

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat miercuri, 6 septembrie 2023, în jurul orei 11:30, prin apelul de urgență 112, de un bărbat, din comuna Dobrun, cu privire la faptul că fiul său, de numai 7 ani, ar fi plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Băiatul plecase la ora 08:00 din casă și a fost găsit de polițiștii, alertați cu privire la dispariția sa, la aproape zece kilometri distanță față de locuința părinților, respectiv în extravilanul comunei oltene Voineasa.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 2 Osica de Sus, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, astăzi, în jurul orei 08:00, un minor, în vârstă de 7 ani, a plecat voluntar de la domiciliul părinților, din comuna Dobrun, și s-a îndreptat către o direcție necunoscută. Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari, care au efectuat verificări”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

În urma activităților de căutare, polițiștii Secției de Poliție Rurală 2 Osica de Sus au identificat copilul, în extravilanul comunei Voineasa, județul Olt, la aproximativ 10 kilometri de locuința părinților.

Pe perioada cât a lipsit de acasă, minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, acesta fiind încredințat părinților săi, a mai spus reprezentantul Poliției Olt.

La acțiunea de căutare, care a durat peste o oră, au fost angrenați 15 polițiștii cu un câine de urmă din cadrul IPJ Olt, șapte pompieri din cadrul Inspectoratului de Situații de Urgență Olt, trei jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și aproape zece voluntari din comuna Dobrun.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți