5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat din Bărăști, reținut de polițiști după ce a furat dintr-un magazin băuturi alcoolice de aproape 400 de lei

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt, și miercuri, 13 septembrie, au reținut un bărbat de 44 de ani, din Bărăști, județul Olt. Acesta este acuzat că la sfârșitul lunii august a furat dintr-un magazin din Pitești, Argeș, băuturi alcoolice în valoare de aproape 400 de lei.

„Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 29 august, bărbatul ar fi sustras, dintr-un supermarket din municipiul Pitești, băutură alcoolică în valoare de aproximativ 400 de lei”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Potrivit sursei citate, după administrarea probatoriului, olteanul din Bărăști a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de joi, 14 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sursă foto: Arhivă – imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți