5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

A murit Adrian Pop, fostul director al Poliției Locale Slatina

- Advertisement -

Adrian Pop, fost director al Poliției Locale Slatina, nu mai este printre noi. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, acesta a trecut în neființă.

Informația a fost confirmată de un apropiat al său.

Adrian avea numai 48 de ani și era originar din Sighetu Marmației. A venit pe meleagurile municipiului Slatina după căsătorie.

Potrivit unor informații, se pare că fostul șef al Poliției Locale Slatina se afla la un prieten în momentul în care a început să se simtă rău.

A fost chemat un echipaj de cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt, i-au efectuat manevrele de resuscitare, dar fără succes.

Undeva în jurul orei 21:00 a fost făcută solicitarea la apelul de urgență 112.

„Solicitarea a fost la ora 21:02. Pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator. A fost resuscitat, dar fără rezultat. S-a declarat decesul. Cauza morții o va stabili Medicina Legală, după efectuarea necropsiei”, au spus reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Olt.

Aceeași sursă mai precizează că fostul director al Poliției Locale nu avea antecedente medicale cunoscute, fiind vorba despre un caz medico-legal.

Se pare că a suferit un infarct, spune același apropiat.

De-a lungul anilor a avut mai multe funcții publice cum ar fi cea de șef al Cancelariei Prefecturii Olt, între anii 2005 și 2008, când prefect a fost Octavian Popescu, apoi director executiv al Poliției Locale Slatina timp de un an. Adi Pop, așa cum îi spuneau prietenii avea să fie între anii 2009 – 2010 și subprefect de Olt, din 2010 ocupând din nou postul de șef al Poliției Locale Slatina, pe care l-a ocupat până în luna ianuarie 2021. Apoi, timp de doi ani a fost director al LOCTRANS SA, societatea de transport public în comun din municipiul Slatina.

Iar din luna mai 2023 acesta lucra ca inspector în cadrul Serviciului Județean de Pază Olt.

Potrivit membrilor familiei, trupul neînsuflețit al lui Adi Pop a fost la Biserica „Adormirea Maicii Domunului”, unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, 19 septembrie, cu începere de la ora 12:00, iar înhumarea va fi în Cimitirul Strehareț din Slatina.

Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Sursă foto: Adrian Pop – Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți