Singura cale de a judeca la rece momentele istorice prin care trecem este sa proiectam acest tablou in miscare in spatiul abstract al teoretizarii logice, acolo unde discursul, dezbaterea, dialogul exclud de la sine demagogia, subiectivismul tendentios si ambitia rudimentara. si ce observam dintr-o asemenea pozitie? Ciocnirea violenta intre noutatea democratiei autentice si conservatorismul de sorginte comunista. Nimic mai mult, nimic mai simplu. Ar fi momentul sa spunem da sau nu: vrem sa mergem, in sfarsit, inainte sau alegem sa mimam in continuare mersul batand pasul pe loc.
Polonezii au ales din capul locului, in 1989, reformarea societatii din temelii, si acum vedem o altfel de Polonie. Germanii estici au doborat Zidul Berlinului si s-au apucat de treaba. Ungurii au trecut pasnic, prin negociere, de la comunism la democratie, adoptand imediat reformele. in Romania, hidra comunista a primit dreptul nelegitim, prin ingaduinta primului presedinte al romanilor liberi, Ion Iliescu, sa-si prelungeasca viata dupa 1989. Asa s-a ratat marea sansa istorica a renasterii nationale, desi la noi a fost o revolutie cu varsari de sange. Asa ne-am pricopsit pe mai departe cu racilele anistoricei perioade de jumatate de veac: centralism institutional, furt legalizat, coruptie, birocratie, valori rasturnate, polarizare sociala, mentalitate de turma, intr-un cuvant – o societate bolnava.
Acum traim momente in care hidra este pentru prima oara lovita nu demagogic la televizor, ci prin fapte cu efecte reale; momente in care se incearca reformarea societatii romanesti pe cateva etaje importante. Extirparea bolii vine insa atat de tarziu, incat este nevoie de decizii energice, radicale si dureroase pentru oameni, pentru ca trebuie amputate apendice sociale lasate sa creasca in neoranduiala. De aici toata framantarea sociala amplificata exagerat si demagogic nu de populatia simpla, ci de capetele hidrei: politicieni cu statut indoielnic, afaceristi imbuibati, canale media compromise si, in general, patura minoritara favorizata de conservatorismul profetit de comunistul Silviu Brucan.
Toate astea pleaca din gestul aproape sinucigas al unui om: nebunul de Basescu. Un om cu bune si cu rele, cu greseli de rasunet (cum este acuzatia de tradare la adresa Regelui Mihai I sau mai vechea declaratie ca scoala romaneasca scoate tampiti – desi, repozitionata intr-un alt context, ideea nu este intru totul gratuita), cateodata cinic, incult pe unele segmente ale personalitatii sale etc. Dar un politician innascut: necizelat, dar eficient. si care a declansat acum ceea ce in alte tari foste comuniste a inceput in urma cu 20 de ani – schimbarea. Ce-i trebuie, deci, unei Romanii care stagneaza de doua decenii: soarta orbului resemnat sau eficienta chiorului care vede drumul?
