0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Concursul de eseuri și artă grafică „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”, la ediția a XII-a. Elevii de la clasele V – XII, așteptați să se înscrie

- Advertisement -

Concursul „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu” continuă, Primăria și Consiliul Local Slatina, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, organizând cea de-a XII-a ediție. Manifestarea este dedicată elevilor din clasele V – XII, care învață în unitățile școlare slătinene, și va avea loc în perioada 14 noiembrie – 13 decembrie.

Aleșii Slatinei urmează a aproba bugetul pentru premiile în bani pe care le vor primi elevii câștigătorii concursului de eseuri și artă grafică, cuantumul acestora fiind de 15.000 lei.

Ca și până acum, „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu” va avea două secțiuni – un concurs literar, în cadrul căruia elevii vor redacta un eseu literar, pornind de la o piesă a marelui dramaturg Eugen Ionescu, respectiv o pictură, colaj sau grafică pe calculator în care trebuie să își imagineze și să exprime vizual ceea ce le sugerează un fragment dintr-o operă ce aparține slătineanului, stabilită dinainte.

Înscrierile se fac până pe data de 14 noiembrie, iar evaluarea lucrărilor se va face în prezența fizică a membrilor comisiei sau în varianta online, între 29 noiembrie – 8 decembrie.

În baza punctajului final, organizatorii vor acorda următoarele premii: la secţiunea creaţie literară – premiul I – 1.000 lei; premiul II – 600 lei; premiul III – 400 de lei; premiul de popularitate – 200 de lei, iar la secțiunea artă vizuală – premiul I – 1.000 lei; premiul II – 600 lei; premiuul III – 400 lei; premiul de popularitate – 200 lei.

Sursă foto: Primăria municipiului Slatina – Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți