1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Polițiștii olteni, în mijlocul deținătorilor de animale aflați în Târgul de săptămână din Osica de Sus

- Advertisement -

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au organizat duminică, 29 octombrie, o acțiune informativ-preventivă, în comuna Osica de Sus, care a avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la principalele atribuții și obligații ce le revin în calitate de deținători de animale. Misiunea oamenilor legii s-a desfășurat cu ocazia organizării Târgului de săptămână din comuna Osica de Sus și a fost una cu caracter preventiv.

„Polițiștii au purtat discuții libere cu aproximativ 80 de cetățeni, cu privire la prevederile Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor. De asemenea, aceștia au informat participanții la discuții și asupra prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 155 din 2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, dar și sancțiunile la care se expun prin nerespectarea acestora. Pentru a atinge obiectivul scontat, referitor la informarea cetățenilor în ceea ce privește legislația în domeniu, polițiștii au oferit materiale informativ-preventive. Totodată, polițiștii au informat persoanele întâlnite și asupra consecințelor juridice (penale) la care se expun prin nerespectarea legislației în domeniu”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.

Potrivit sursei citate, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă: intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților; despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare; folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă: folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare; folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora; practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; rănirea cu intenție a animalelor.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani: uciderea animalelor, cu intenție, fără drept; schingiuirea animalelor; organizarea de lupte între animale sau cu animale; zoofilia.

În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la primele două alineate, instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Astfel de acțiuni vor continua cu scopul informării publicului larg și a deținătorilor de animale în vederea preîntâmpinării abandonului ori maltratării animalelor!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți