2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul Paul Stănescu și deputatul Emil Albotă solicită modificarea Legii 287/2009 privind Codului Civil, care va reglementa regulile particulare în materia arendării

- Advertisement -

Senatorul de Olt Paul Stănescu, secretar general al PSD, și deputatul PSD de Olt Emil Albotă se numără printre parlamentarii ce au inițiat un proiect de lege cu privire la modificarea Legii 287/2009 privind Codul Civil, care va reglementa regulile particulare în materia arendării.

Având în vedere dificultățile apărute în implementarea legii, dificultăți care afectează atât arendatorul, cât și arendașul, prin prezenta inițiativă legislativă, se propune modificarea mai multor articole, printre ele fiind și 1837.

„Astfel, articolul 1837, va institui ca durata arendării să fie de minimum 7 ani, pentru a asigura o previzibilitate și stabilitate în această materie. Durata minimă obligatorie se impune ca urmare a dreptului, cât și a obligației arendașului de a investi în teren, ori orice investiție se face într-un context de stabilitate, fiind impetuos necesară o perioadă de amortizare a investițiilor. Se urmărește dezvoltarea, în domeniul agriculturii, dezvoltare care este condiționată de accesarea de fonduri europene, de contractarea creditelor bancare, de investiții, pe termen mediu și lung, toate aceste impunând o stabilitate, care se poate asigura doar prin impunerea unei durate minime a contractelor de arendare. Propunerea este justificată de rațiunea avută în vedere la încheierea contractelor de schimb a terenurilor agricole și anume comasarea terenurilor ce implică o eficiență economică ridicată și o producție crescută, spre deosebire de fragmentarea terenurilor exploatate. Cu cât suprafața exploatată este mai comasată, mai întinsă și cu o formă geometrică mai regulată, cu atât mai mult se poate configura un plan al culturilor științific fundamentat. De asemenea, crește controlul asupra lucrărilor agricole, culturilor și recoltelor”, a declarat senatorul PSD de Olt Paul Stănescu.

Parlamentarii social democrați olteni propun ca subarendarea totală sau parțială să fie interzisă, sub sancțiunea nulității, cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași.

„Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului, prin incapacitatea sau falimentul arendașului ori prin neplata arendei, în termenul prevăzut în contract. În cazul decesului arendatorului, moștenitorii sunt obligați să mențină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendașul. În cazul vânzării terenului, compărătorul este obligat să mențină contractul de arendare, până la expirarea termenului de valabilitate. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile, până la încetarea duratei acestora”, a spus deputatul PSD de Olt Emil Albotă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți