2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Peste 300 de membri ai PNL Corabia și susținători ai formațiunii politice au trecut la PSD

- Advertisement -

După ce zilele trecute doi primari, fostul prefect de Olt și câțiva președinți de organizații locale și consilieri județeni ai organizației județene Olt a Partidului Național Liberal au trecut la PSD, miercuri, 15 noiembrie 2023, PSD Olt a făcut anunțul că și toată organizația PNL Corabia a intrat în rândul social democraților olteni.

Este vorba de peste 300 de membri și susținători liberali care în următoarele zile se vor înscrie în filiala județeană Olt a Partidului Social Democrat.

„Membrii birourilor locale au avut, ieri seară (marți, 14 noiembrie n.r.), o primă întâlnire de omogenizare a celor două organizații și pentru a discuta liniile directoare în programul de dezvoltare locală. Peste 300 de membri și susținători PNL se vor înscrie, zilele acestea, în PSD Corabia. Ne așteaptă împreună noi provocări și o colaborare puternică pentru dezvoltarea comunității locale”, a transmis PSD Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți