1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânăr din Brâncoveni, reținut după ce a condus un autoturism fără a avea permis. Polițiștii din Piatra Olt l-au oprit de două ori în trafic

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra-Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut miercuri, 22 noiembrie 2023, un tânăr din comuna Brâncoveni, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În ultimele trei zile, acesta a fost oprit în trafic de două ori, iar polițiștii din orașul Piatra Olt au constatat că se afla la volanul unui autoturism deși nu avea permis de conducere și i-au întocmit de fiecare dată câte un dosar penal.

Șoferul a fost oprit pentru control pe două străzi din Piatra Olt, în seara zilei de luni, 20 noiembrie, dar și în seara zilei de 23 noiembrie.

„În fapt, la data de 20 noiembrie 2023, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra Olt au oprit pentru control, pe strada Traian, din localitate, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Brâncoveni, județul Olt. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior, în data de 22 noiembrie 2023, în jurul orei 18:00, polițiștii din Piatra Olt au oprit pentru control, pe strada Aluniș, din oraș, același autoturism condus tot de tânărul de 18 ani, din Brâncoveni, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursa citată mai spune că, în urma probatoriului administrat, miercuri, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Balș, pe numele tânărului din Brâncoveni a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ.

În cursul zilei de joi, 23 noiembrie 2023, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, cu propuneri legale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți