Nu mai putin de 1.350 de absolventi de liceu, cu sau fara diploma, s-au inregistrat pana in acest moment in evidentele AJOFM Olt pentru a beneficia de ajutorul de somaj. Cresterea ratei somajului in luna august se datoreaza in principal absolventilor de liceu din promotia 2011, care s-au inregistrat la AJOFM. Pana acum si-au depus dosarele la noi 1.350 de absolventi cu bac si fara bac, iar cei care au promovat bacalaureatul mai au la dispozitie si luna septembrie pentru a se inscrie, a declarat Elena Iordache, purtatorul de cuvant al AJOFM Olt. Conform informatiilor transmise de reprezentantii institutiei, in luna august rata somajului a fost de 6,35 %, mai mare cu 0,12 procente decat cea din luna iulie 2011, si mai mica cu 1.38 procente decat cea din luna august 2010.
Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Olt a fost de 11.215 persoane, din care femei 4.703, cu 210 persoane mai mult fata de finele lunii anterioare.
Din totalul somerilor inregistrati, 2.590 primesc indemnizatie si 8.625 sunt neindemnizati. Din totalul somerilor inregistrati in evidentele AJOFM, femeile reprezinta 41,93%, rata somajului in randul acestora fiind de 5,62 %.