15.7 C
Slatina
sâmbătă,6 septembrie,2025

Ultimele Articole

Centrul pentru copii dezavantajati din Gradinari, vizitat de cercetase din Belgia

- Advertisement -

Potrivit Gabrielei Firu de la biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei, tinerele din Belgia au vizitat institutia, au fost familiarizate cu activitatile care se desfasoara aici si la care iau parte copiii care fac parte din familiile nevoiase si au schimbat multe impresii cu beneficiarii si specialistii centrului social, unul dintre acestia fiind preotul si coordonatorul Romica Costea.

Cercetasele belgiene au participat cu entuziasm si la o parte dintre activitatile desfasurate in centru, copiii dezavantajati din Gradinari oferindu-le drept cadou acestora un program artistic din care nu au lipsit cantecele romanesti si dansurile traditionale.
La finalul vizitei, tinerele cercetase au primit cadou un scurt program artistic sustinut de beneficiarii centrului, acesta constand in interpretarea unor cantece romanesti, precum si prezentarea unor dansuri traditionale. A fost o experienta placuta si benefica atat pentru beneficiarii, specialistii si voluntarii prezenti, cat si pentru oaspetii nostri care s-au declarat placut impresionati de calitatea activitatilor oferite de institutie, de echipa de specialisti si de baza materiala oferita beneficiarilor, a declarat preotul Romica Costea, coordonatorul Centrului social din Gradinari al Arhiepiscopiei Craiovei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți