14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Cazul Caracal: Procuror şi poliţişti acuzaţi

- Advertisement -

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul Caracal şi cei trei poliţişti care au investigat dispariţia Alexandrei Măceşanu au fost puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu. Tânăra de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, a fost luată din localitate spre Caracal cu o maşină de ocazie, iar suspect principal de dispariţa sa este Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut că ar fi ucis-o şi i-a dat foc într-un butoi din curtea casei sale.

Marţi atât procurorul de caz, cât şi oamenii legii, s-au prezentat din nou în faţa procurorilor Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi reaudiaţi. Aceştia au trebuit să explice modul în care au acţionat în cazul privind dispariţia Alexandrei, în urma declaraţiilor pe care le-au făcut fiind puşi sub acuzare.

Procurorul Popescu este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Acesta, în calitate de procuror de caz în dosarul penal 1883/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care efectua personal acte de cercetare penală, nu ar fi dispus pătrunderea organelor de poliție în noaptea de 25 spre 26 iulie 2019, în domiciliul lui Gheorghe Dincă de pe strada Craiovei, nr. 169, din municipiul Caracal (în forma neîndeplinirii unui act). Totodată, procurorul Cristian Popescu ar fi respins, în același timp, propunerea organelor de poliție de a pătrunde în casa lui Dincă, dispunând efectuarea percheziției domiciliare începând cu ora 06:00 a zilei de 26 iulie, deși obținuse mandat de percheziţie la ora 03:04 (forma îndeplinirii unui act în mod defectuos, modalitate în care a adus atingere drepturilor persoanelor vătămate).

Puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu sunt şi cei trei lucrători de poliţie care ar fi trebuit să se ocupe de cazul Alexandrei, dispariţia acesteia fiind anunţată încă din seara zilei de 24 iulie. Este vorba de Violeta Mirea, şef la Secţia 2 Poliţie Rurală Osica de Sus, ieşită la pensie între timp, Vasile Marian, ajutor de şef de post la Dobrosloveni, şi el ieşit la pensie, şi Eugen Ţenea, şef de post la Dobrun.   

Potrivit anchetatorilor, deşi Violeta Mirea, care se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a fost informată în noaptea de 24 spre 25 iulie despre dispariţia minorei Alexandra Mihaela Măceşanu, aceasta nu ar fi raportat şefului ierarhic de la Poliţia Caracal acest fapt, nu s-ar fi asigurat/nu ar fi controlat că agenţii-şefi principali de poliţie, aflaţi în subordine, nu au înregistrat sesizarea, nu au efectuat verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu. Aflat şi el în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv serviciul de patrulare, în seara zilei de 24 iulie, poliţistul Vasile Marian nu ar fi consemnat şi înregistrat sesizarea persoanei vătămate Ion Măceşanu privind dispariţia fiicei sale, nu ar fi efectuat verificări în legătură cu aceasta şi nu ar fi informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Caracal. Poliţistul Eugen Ţenea, de serviciu şi el în seara zilei de 24 iulie, nu ar fi consemnat şi înregistrat sesizarea tatălui Alexandrei, nu ar fi efectuat verificări în legătură cu dispariţia acesteia şi nu ar fi informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Caracal.

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au venit şi cu mai multe precizări cu privire la activitatea poliţiştilor după ce în seara zilei de 24 iulie, la ora 21:00, Ion Măceşanu, tatăl Alexandrei, a sesizat dispariţia acesteia la Postul de Poliţie Dobrosloveni. „Menţionăm faptul că agenţii-şefi principali de poliţie (Vasile Marian şi Eugen Ţenea n.r.) nu ar fi consemnat aspectele sesizate de persoana vătămată Măceşanu Ion, nu i-ar fi solicitat să formuleze o sesizare scrisă, nu ar fi audiat persoana vătămată şi nu ar fi întreprins nicio activitate poliţienească specifică dispariţiei unui minor. Deşi informat, în noaptea de 24 spre 25 iulie, cu dispariţia minorei Măceşanu Alexandra Mihaela, comisarul șef (Violeta Mirea n.r.) nu ar fi raportat şefului ierarhic acest fapt, nu s-ar fi asigurat/controlat că agenţii-şefi principali de poliţie aflaţi în subordine, nu au înregistrat sesizarea, nu au efectuat verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu. În seara/noaptea de 24/25 iulie, cei trei lucrători de poliție nu ar fi întreprins nicio activitate specifică dispariţiei unui minor, respectiv: nu ar fi consemnat sesizarea; nu ar fi dispus deplasarea unei echipe operative la faţa locului pentru evaluarea situaţiei de fapt şi stabilirea tipului de dispariţie; nu ar fi procedat la căutarea minorei şi nu ar fi făcut niciun fel de investigaţii în acest sens. Procedura de căutare şi investigare a dispariţiei minorei Măceşanu Alexandra Mihaela a început în data de 25 iulie, ora 08:15, deşi persoana vătămată Măceşanu Ion a sesizat dispariția lucrătorilor de poliție încă din seara zilei de 24 iulie, ora 21:00. Practic, în intervalul 24 iulie, ora 21:00 – 25 iulie, ora 08:15, organele de poliţie, deşi sesizate, nu ar fi  întreprins nicio activitate de investigare şi căutare a minorei Măceşanu Alexandra Mihaela. La data de 10 septembrie 2019 a fost adusă la cunoștința suspecților efectuarea în continuare a urmăririi penale, faptele pentru care sunt suspectați, încadrarea juridică a acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul General.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți