Guvernul Orban a schimbat-o din funcţia de prefect de Olt pe Angela Nicolae. Hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Olt de aceasta, s-a aflat pe ordinea şedinţei de guvern de marţi.
În şedinţă nu a fost însă numit şi un nou prefect de Olt, cel care va îndeplini, deocamdată, atribuţiile acestei funcţii fiind actualul subprefect Florin Dumitru. În cărţi pentru a ocupa fotoliul de prefect este un angajat al Gărzii de Mediu. Liberalii olteni merg, cel mai probabil, pe mâna comisarului Florin Homoreanu, aşa cum liderii PNL Olt au confirmat acest lucru într-o conferinţă de presă, în urma adresării unei întrebări pe acest subiect de jurnalişti. Tânărul liberal a mai ocupat funcții de conducere, între 2001 – 2003 fiind comisar șef adjunct, iar în perioadele 2003 – 2010 și 2013 – 2014 comisar șef Garda de Mediu Olt.
Angela Nicolae a fost prima femeie care a ocupat funcţia de prefect la nivelul judeţului Olt. A fost numită la începutul lunii august, după ce a fost reprezentant al Guvernului în teritoriu, Silviu Neacşu, a fost demis în urma evenimentelor tragice de la Caracal de Viorica Dăncilă, premierul de la acea vreme. În urma schimbării sale din funcţie, Angela Nicolae revine pe funcţia pe care o ocupa anterior, respectiv cea de şef al Serviciului de Resurse Umane din cadrul Consiliului Judeţean Olt.
Cătălin FIRCOIU