Direcția de Asistență Socială Slatina desfășoară, în această perioadă, o campanie de oferire de produse de igienă familiilor sărace din oraș. Beneficiari sunt slătinenii care primesc ajutor social sau alocație de susținere a familiei.
Programul de sprijin este asemănător celui de oferire de produse alimentare gratuite, fiind derulat cu ajutorul Uniunii Europene. Astfel, slătinenii fără posibilități financiare primesc detergent, săpun, pastă de dinți și alte produse de igienă.
„La Slatina, a început implementarea Programului Național Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Sunt ceva modificări față de anii anteriori: acum se dau și produse de igienă. Înainte nu aveam decât produse alimentare. Modificări mai sunt în faptul că doar titularul familiilor beneficiare de ajutor social poate să ridice pachetele pentru membrii familiei. Aceeași regulă se aplică și în cazul celor care beneficiază de alocație de susținere a familiei”, a declarat Nora Popescu, directorul DAS Slatina.
Pachetele cu ajutoare se ridică din incinta fostului Liceul de Construcții, pe baza actului de identitate. În Slatina, 169 de familii, cu un număr de aproximativ 450 de membri, beneficiază de aceste ajutoare.
Simona VÂRBAN