13.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Spitalul Slatina a luat măsuri privind ameninţarea cu infecţii specifice virusului Coronavirus

- Advertisement -

Sezonul îmbolnăvirilor cu infecții acute respiratorii, inclusiv gripă, dar şi ameninţarea cu infecţii specifice virusului Coronavirus, a determinat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina să ia o serie de măsuri de prevenţie şi supraveghere. În aceste condiţii, unitatea medicală a întreprins o serie de măsuri, una dintre ele fiind aceea de suplimentare a aprovizionării cu materiale sanitare.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Spitalul Slatina, față de stocul existent actual de materiale sanitare, la nivelul unităţii medicale s-a decis suplimentarea aprovizionării cu măști FFP3 – 300 bucăţi, combinezon protecție complet – 200 bucăţi, ochelari protecție facială – 200 bucăţi, mănuși high risk protection cu manșetă lungă – 200 bucăţi, măști UF simple – 30.000 bucăţi şi termometre cu infraroșu – patru bucăţi.

Spitalul a transmis Direcţiei de Sănătate Publică Olt stocul existent de substanțe antiseptice și dezinfectante, iar în acest moment nu există lipsuri în aprovizionarea cu produse biocide. De asemenea, Serviciul de Supraveghere şi Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIAAM) a comunicat operativ secţiilor Unitatea Primiri Urgenţe (UPU), Boli Infecțioase, Pediatrie, toate actualizările apărute la definițiile de caz privind infecțiile cu Coronavirus Covid-19, precum și lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă. Împreună cu personalul UPU, SPIAAM a efectuat un instructaj privind măsurile practice necesar a fi respectate la nivelul Urgenţelor: s-a identificat unui spațiu cu destinația de izolare a cazului suspect, s-a asigurat dotarea permanentă a acestui spațiu cu materiale sanitare necesare izolării de urgență, cât și cu produse biocide, s-a stabilit componenţa echipei care va veni în contact cu cazul, s-au stabilit pașii obligatorii ce trebuie urmați de la apariția unui eventual caz suspect până la preluarea acestuia de către mijlocul de transport specializat în vederea transportului către unitățile sanitare desemnate în gestionarea cazurilor inițiale.

„Facem apel la profesionalismul specialiștilor din domeniul sanitar, medicilor de familie, structurilor centralizate şi de responsabilitate socială, să transmită doar informațiile preluate de la nivelul comunicatorilor oficiali. De asemenea, sfătuim să se respecte cu strictețe măsurile de izolare solicitate de autorități, acolo unde este cazul, de a solicita și acorda asistență medicală la domiciliu, fără prezentarea la unitățile medicale în cazul modificării stării de sănătate apărută în perioada de autoizolare sau carantină”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale slătinene.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți