10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

CNAIR demarează, în aprilie, programul de reparaţii şi întreţinere a drumurilor naţionale şi autostrăzilor

- Advertisement -

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va demara, în luna aprilie, programul de reparaţii şi întreţinere a drumurilor naţionale şi autostrăzilor aflate în administrare, iar până la acel moment va efectua inspecţii pentru evaluarea stării tehnice a infrastructurii rutiere.

„În luna aprilie vom lansa programul de lucrări de reparaţii şi întreţinere. Le-am solicitat colegilor ca până atunci să inventarieze problemele de pe toate drumurile naţionale şi, în paralel, să demareze şi acţiuni de curăţenie. „Noi curăţăm, tu păstrează!” este o campanie pentru cetăţeni şi împreună vreau să ne manifestăm cu responsabilitate şi spirit civic. Am transmis şi direcţiilor regionale să promoveze această campanie prin toate mijloacele, astfel încât să fie o reuşită, iar curăţenia pe drumurile naţionale să devină o normalitate şi nu o excepţie”, a declarat Mariana Ioniţă, directorul general al CNAIR.

Potrivit unui al companiei, transmis luni AGERPRES, în perioada martie – aprilie 2020 vor fi efectuate reviziile tehnice pe drumurile naţionale şi autostrăzile aflate în administrare, în vederea începerii programului de punere în ordine a acestora.

Astfel, inspecţiile vor fi realizate în vederea evaluării stării tehnice a infrastructurii rutiere în vederea remedierii cât mai urgente a degradărilor apărute pe partea carosabilă.

Programul de reparaţii şi întreţinere a drumurilor naţionale şi autostrăzilor cuprinde următoarele tipuri de lucrări: lucrări la partea carosabilă (plombări gropi, repararea suprafeţelor burduşite, colmatări fisuri şi crăpături etc.), întreţinerea platformei drumului (aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere manuală sau mecanizată, completarea cu pământ, cu balast, îndepărtarea materialului rezultat de la activitatea de deszăpezire de pe platforma drumurilor şi a podurilor), asigurarea scurgerii apelor din zona drumului (curăţire şanţuri şi rigole) şi lucrări privind întreţinerea plantaţiei rutiere (defrişări plantaţii pe zonă şi în spaţii verzi, completări plantaţii, văruirea plantaţiilor şi a accesoriilor).

De asemenea, vor fi realizate lucrări de întreţinere curentă la poduri, pasaje, podeţe şi tuneluri (desfundări, decolmatări podeţe, repararea degradărilor la partea carosabilă a podurilor şi podeţelor, curăţarea şi reparare gurilor de scurgere, repararea parapetelor pietonale şi/sau separatoare pe poduri, curăţarea elementelor de acoperire a rosturilor, curăţarea vegetaţiei albiilor etc.) şi lucrări de siguranţă rutieră (montat indicatoare noi, întreţinere semnalizare vertical, întreţinerea locurilor de parcare, execuţie marcaje rutiere longitudinale, laterale şi transversale, montare parapeţi noi etc.). 

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți