10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Toate școlile din România ar putea fi închise din 10 martie până după Paște. Orban: „Măsura e în analiză”

- Advertisement -

Toate școlile din România ar putea fi închise începând cu data de 10 martie până după Paște, potrivit surselor Digi24. O nouă reuniune a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc luni, la ora 16.00, ocazie ccu care va fi discutată și posibilitatea închiderii școlilor, în contextul epidemiei de coronavirus, măsură propusă de secretarul de stat Raed Arafat.

Raed Arafat propune închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020.

Închiderea şcolilor începând cu data de 10 martie și până pe 21 aprilie, pe fondul înmulțirii cazurilor de infecţie cu coronavirus, este doar una din propunerile Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, grup condus de Raed Arafat, făcută azi către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Ludovic Orban, premierul interimar, spune că măsura închiderii școlilor e în analiză, nu poate fi luată ușor. „O măsură de închidere a școlilor perturbă și privează elevii în ceea ce privește derularea serviciului educațional. Este o măsură care trebuie pregătită. Puneți-vă întrebarea ce fac copiii care rămân acasă. Există în fiecare familie un membru care să îi supravegheze, dacă nu îi mai ducem la școală? Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză serioasă. Avem ca punct de analiză din nou acest punct la discuția de astăzi. Dar nu se pot lua măsuri fără analize serioase. Avem doar 15 cazuri din care 5 s-au vindecat”, a declarat Ludovic Orban, premier interimar, după ședința conducerii PNL.

Raed Arafat a mai propus o serie de măsuri care îi vizează pe studenți și pe elevii școlilor postliceale, cum ar fi sistarea stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale. De asemenea, unităților de învățământ li se recomandă organizarea de cursuri la distanță, dacă există această posibilitate.

ISMB susține măsura suspendării cursurilor în Capitală

Marian Banu, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a anunţat luni că susţine măsura suspendării cursurilor în Capitală, inclusiv până în data de 4 aprilie, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19.

„O primă propunere ar fi legată de ideea că în data de 4 aprilie începe vacanţa de primăvară. Propun să avem un segment întreg, poate de cinci săptămâni, pentru că orice revenire, măcar pentru o săptămână a elevilor… Să propunem integral acest segment în care putem acţiona, zic eu, mult mai uşor şi mult mai bine”, a declarat el, la Comandamentul de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei.

Potrivit acestuia, în Bucureşti sunt 275.000 de elevi, 418 şcoli de stat şi 220 instituţii de învăţământ private. O şcoală bucureşteană are, în medie, între 800 – 1.400 de elevi, în timp ce la Şcoala nr. 195 studiază 2.700 de elevi. La 11 şcoli copiii învaţă în trei schimburi.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți