7.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

S-a constituit celula de criză la Spitalul Slatina

- Advertisement -

Cifra cazurilor confirmate cu infecție cu noul coronavirus a ajuns sâmbătă la peste o sută, motiv pentru care la Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost constituită celula de criză. Conducerea unității medicale a pus în aplicare un plan de măsuri, de la înființarea unei zone de triaj pentru virusul chinezesc COVID-19, eliberarea unei secții și mutarea pacienților internați aici, sistarea activității pe altele, relocarea altora și până la reducerea numărului internărilor de zi și anularea operațiilor.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Spitalul Slatina, zona de triaj pentru coronavirus funcționează începând din noaptea de duminică spre luni, ora 00:00, în curtea interioară a unității medicale lângă intrarea principală în Unitatea de Primire Urgențe. Zona de triaj este compusă din container dotat cu chiuvetă proprie, aer condiționat și convector electric și cort de campanie dotat cu scaune cu suport lavabil, sursă de căldură și dozator de apă.

Întregul corp de clădire al Secției Boli Infecțioase va fi eliberat pentru preluarea eventualelor cazuri suspecte, ce prezintă simptomatică. „Pentru eliberarea acestui corp de clădire s-au efectuat următoarele modificări organizatorice: sistarea activității secției de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, care va desfășura activitate doar în sistem Ambulatoriu; relocarea Secției Oncologie de la etajul 5 – Medicală, la etajul 1 – Corp Central, în locul secției de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie; mutarea tuturor pacienților Secției de Boli Infecțioase din corpul actual de clădire, în Secția de Oncologie, etajul 5 – Medicală; etajul 4 din Medicală, care a fost reabilitat complet, nu va fi dat în folosință încă Secției de Medicină Internă, fiind păstrat ca zonă potențial disponibilă pentru situații extraordinare”, se arată în comunicatul remis de spital.

Sursa citată mai arată că se introduce chestionar/declarație pe propria răspundere care va fi completat de toți pacienții la internare și care va fi atașat la foaia de observație clinică generală. Se reduce numărul internărilor de zi și a internărilor programate cu bilet de trimitere, se reorganizează programul operator prin anularea intervențiilor chirurgicale programate, s-a asigurat un stoc de rezervă de materiale sanitare și medicamente pentru situații extraordinare, iar întregul personal al SJU Slatina a fost instruit cu privire la metodologia de supraveghere a cazurilor de infecție cu COVID-19, transmite conducerea unității medicale.

Spitalul Slatina face și un apel la responsabilitate atât profesională, din partea specialiștilor în sănătate, medici de familie, specialiști, structuri centralizate, cât și de responsabilitate socială, la reprezentanții comunității în a transmite informațiile doar preluate de la nivelul comunicatorilor oficiali, de a întreprinde și respecta cu strictețe măsurile de izolare solicitate de autorități.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți