De la o zi la alta, numărul infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 este într-o continuă creștere în județul Olt. Sunt 493 cazuri de Coronavirus, potrivit datelor oficiale prezentate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt, dar și de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, înregistrate de la începutul pandemiei, 24 dintre îmbolnăviri fiind numai în ultimele 24 de ore.
Printre noile cazuri înregistrate în ultima zi se numără un salariat al Spitalului Județean de Urgență Slatina, trei angajați de la uzina de aluminiu Alro Slatina, doi de la Inspectoratul de Poliție Județean Olt, unul de la fabrica TMK Artrom Slatina, iar diferența este reprezentată de infecții cu virusul SARS-CoV-2 ca urmare a transmiterii comunitare, persoane prezentându-se la centre medicale private pentru a se testa în vederea depistării COVID-19.
În ultimele zile, sunt mult mai mulți muncitori ALRO care au fost confirmați cu virusul, COVID-19 mai având și doi primari din Olt, respectiv Savu Ungureanu de la Slătioara și Ion Prioteasa de la Scornicești, dar și un angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, de la Compartimentul Resurse Umane, care zilele trecute ar fi prezentat simptome și și-a făcut testul la o clinică privată, rezultatul acestuia fiind pozitiv.
Care sunt datele oficiale privind situația epidemiologică în Olt, de la începutul pandemiei de Coronavirus
Număr persoane confirmate pozitiv – 493
Număr persoane externate: 278, din care vindecate – 214, externate la cerere – 64, în baza Ordinului Ministerului Sănătății și Deciziei Curții Constituționale, și 92 persoane pozitive care au refuzat internarea și sunt izolate la domiciliu
Număr paturi COVID-19/număr paturi ocupate – 378/116
Număr persoane internate confirmate COVID-19 – 116, dintre care patru la Anestezie și Terapie Intensivă
Număr total de decese – 18
Număr total persoane testate pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 – 5.270
Cătălin FIRCOIU