19.1 C
Slatina
sâmbătă,7 septembrie,2024

Ultimele Articole

Peste o sută bilete de tratament, disponibile în 16 stațiuni balneare pentru beneficiarii din Olt

- Advertisement -

Au rămas disponibile bilete de tratament din seria a 12-a a anului 2020, iar lista cu acestea a fost deja afișată la sediul Casei Județene de Pensii Olt și pe site-ul instituției, www.cjpolt.ro. În total sunt peste o sută de bilete în nu mai puțin de 16 stațiuni balneare de la munte sau de la malul Mării Negre, beneficiari fiind atât pensionarii, cât și asigurații sistemului public de pensii din județ.

În total, sunt 143 de bilete vacante în unitățile hoteliere aparținând societăților comerciale cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat contracte în acest an, dar și în cele ale societăţii TBRCM SA, data de plecare în stațiunile montane sau de pe litoralul românesc fiind perioada 12 – 16 august.

Potrivit Casei de Pensii Olt, biletele la băi sunt repartizate pe stațiuni astfel: Amara – unul, Bala – trei, Buziaş – patru, Călimăneşti – șapte, Covasna – patru, Eforie Nord – patru, Felix – 14, Govora – 17, Herculane – două, Mangalia – trei, Olănești – 46, Pucioasa – cinci, Căciulata – 26, Slănic Moldova – unul, Slănic Prahova – două și Tuşnad – patru. În perioada sejurului, care este de maximum 16 zile, beneficiarii biletelor au parte de cazare, masă şi proceduri de tratament balnear. 

Persoanele interesate pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Județene de Pensii Olt începând de miercuri, 5 august.

„Beneficiarii de bilete de tratament au obligaţia de a se adresa unităţii balneare prin e-mail sau telefon în vederea obţinerii unei programări conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii 1.078 din 12 iunie 2020. Lista numerelor de telefon ale unităţilor hoteliere este disponibilă pe site-ul instituţiei, la adresa http://www.cjpolt.ro/pag/Bilete-de-tratament”, se arată într-un comunicat remis de CJP Olt.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți