Din nou vești triste în rândul cadrelor medicale infectate cu COVID-19. Dacă luni o asistentă de la Spitalul Orășenesc Balș, confirmată cu virusul SARS-CoV-2, trecea în neființă, marți s-a stins din viață și un cadru medical de la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Cecilia Dina, în vârstă de 48 de ani, este asistenta medicală de pe Secția Medicină Internă a unității medicale slătinene, diagnosticată cu noul Coronavirus, care a murit.
Aceasta era în stare gravă, internată pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, și cu toate eforturile depuse de medici, aceasta nu a mai putut fi salvată, fiind răpusă de boală. Surse medicale din SJU Slatina spun că femeia nu se știa suferind de alte boli.
De la aflarea veștii că este infectată cu COVID, colegii ei, dar și alți zeci de olteni, s-au mobilizat pentru a dona sânge în numele asistentei medicale, în speranța că aceasta se va face bine.