11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Spitalul Slatina, medicamente împrumutate pentru a trata pacienții cu Coronavirus

- Advertisement -

Anunțul a fost făcut de Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, care a menționat că pentru tratarea cazurilor grave ale unor pacienți internați pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență Slatina s-au împrumutat de la o altă unitate medicală din țară cinci doze de Tocilizumab.

„Spitalele sunt pline, ATI-urile sunt pline, medicamente nu sunt. Înțeleg că domnul Tătaru tot apare pe la TV și tot spune că au depozitele pline și că nu cerem noi la timp medicamente. Vă spun, și o să vă arăt pentru că există documente trimise la timp către ei, nu au aceste medicamente, sau medicamentele pe care le au, le dau către spitalele cu care au ei anumite partipriuri. La Olt avem mulți internați, ne-ar trebui o doză mare din cele două medicamente, vorbim de Tocilizumab și de Remdesivir, sunt două medicamente pe care noi nu le putem cumpăra de pe piața liberă, doar Guvernul le distribuie. Noi chiar dacă le plătim, ele nu costă foarte mult, nu le au, nu sunt în stare să le procure. Și doar ei le distribuie, ei hotărăsc, atât pentru unul, cât și pentru celălalt, ce cote se distrbuie județelor. Nouă ne-ar trebui în jur de 360 de doze din fiecare din cele două medicamente în acest moment pentru pacienții grav, care sunt acum în Spitalul Slatina. În schimb, până ieri (miercuri n.r.) nu aveam niciunul dintre cele două medicamente. Am și făcut un strigăt către Ministerul Sănătății să nu se mai laude la TV că au depozitele pline, pentru că eu vă demonstrez cu hârtii solicitările noastre de-a lungul timpului pentru aceste medicamente. După ce am făcut puține valuri și am sunat prin Ministerul Sănătății, ieri (miercuri n.r.) ne-au  venit 42 de doze din cele 360 de câte avem nevoie de Remdesivir. Atât! Celălalt medicament nici nu l-am primit. Pentru cazurile cele mai grave pe care le-am am avut la ATI, ne-am împrumutat de la un alt spital din țară de cinci doze de Tocilizumab”, a declarat Marius Oprescu.

Președintele CJ a mai spus că în prezent situația este una gravă la Spitalul Slatina, iar lucrurile nu se îndreaptă spre o direcție bună: „Capacitatea spitalului în ceea ce privește locurile de COVID este aproape de maximum, de asemena ieri (miercuri n.r.) am avut probleme cu locurile de suspecți. Noi avem un laborator care lucrează testele în aceeași zi, iar până seara primesc rezulatele. Până vine rezultatul testului, că este COVID sau pe pacient îl tratezi de altceva,  în toată această perioadă oamenii stau izolați, într-un compartiment de suspecți. Ieri (miercuri n.r.) erau locurile de suspecți ocupate la maximum, nu aveam unde să ducem pacienții. Lucruirle nu sunt deloc în regulă și așteptăm, pentru că locurile noastre atât de COVID, cât și non-COVID sunt aprobate de Ministerul Sănătății. Noi nu putem folosi la liber”.

Marius Oprescu a mai spus că la nivelul Spitalului Slatina, aât Pavilionul Central, cât și Blocul Materno-Infantil, trebuie ținute curante din punct de vedere al infecției COVID, pentru a fi tratate urgențe și bolnavii care suferă și de altceva. „Spitalul Slatina nu este un spital COVID, noi tratăm COVID aici, dar nu este întreg spitalul destinat celor cu COVID. Noi trebuie să ținem Pavilionul Central și Blocul Materno-Infantil curate din punct de vedere al infecției COVID, să putem trata toate urgențele sau celelalte boli, care nu au stat pe loc. (…) Ne apropiem de medicina de război, în acest moment. Sunt cazuri peste capacitatea spitalului, nu numai la noi. Guvernul a închis școlile, foarte bine că le-a închis, trebuie să avem în vedere siguranța copiilor noștri, dar în același timp văd că se deschid școlile pentru alegerile parlamentare, pentru că interesul personal este mai presus de interesul sănătății românilor”, a conchis președintele CJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți