Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Slatina, a recurs la un gest necugetat în dimineața zilei de Sfântul Ștefan. Acesta s-a spânzurat cu o funie de mânerul uneia dintre portierele autoturismului părinților săi pe strada General Aurel Aldea, cei care au făcut descoperirea macabră sesizând evenimentul prin apelul de urgență 112.
Cătălin FIRCOIU
„La data de 27 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112 despre faptul că o persoană s-ar fi spânzurat de mânerul unui autoturism (cel din interior prins de plafon n.r.). Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit faptul că trupul neînsuflețit aparține unui tânăr, de 25 de ani, din municipiul Slatina. După examinarea sumară a cadavrului nu au fost observate semne de violență. Decesul nu este suspect, însă așteptăm rezultatul necropsiei, cadavrul fiin transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Surse din anchetă spun că nu se știe motivul din cauza căruia tânărul și-ar fi pus capăt zilelor, asupra acestuia nefiind găsit niciun bilet de adio și nici nu ar fi amenințat că se va sinucide.