4.8 C
Slatina
miercuri,4 decembrie,2024

Ultimele Articole

Mica Unire, sărbătorită într-un cadru restrâns la statuia domnitorului Cuza din Slatina

- Advertisement -

Manifestarea dedicată Unirii Principatelor Române s-a desfășurat anul acesta într-un cadru restrâns pe platoul din fața statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, având în vedere contextul actual al pandemiei de Coronavirus. În jur de 50 de oameni au fost prezenți la evenimentul organizat de autorități cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Mica Unire, care a avut loc pe 24 ianuarie 1859.

Cu cocarde tricolor în piept, printre cei care au luat parte la manifestare s-au numărat prefectul de Olt Florin Homorean, subprefectul Octavian Olteanu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu, vicepreședintele aceleiași instituții, Emil Moț, primarul municipiului Slatina, cei doi viceprimari ai Slatinei, Gigi Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu, precum și reprezentanți ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale din teritoriu.

Evenimentul dedicat Micii Uniri a debutat cu onorul dat de reprezentantului Guvernului în teritoriu și intonarea imnului de stat al României, momentele fiind urmate de o scurtă slujba oficiată de un sobor de preoți din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților.

Prefectul de Olt a fost cel care a vorbit despre însemnătatea acestei zile. „24 ianuarie ne oferă prilejul să onorăm o pagină importantă din istoria noastră, din ceea ce suntem și ceea ce am devenit datorită înaintașilor noștri. Lecțiile evenimentului istoric de la 1859, Mica Unire, ne-au învățat că dorința de unire a românilor a fost din veacuri visul nostru de aur. Iată că se împlinesc astăzi 162 de ani de la primul act istoric major în devenirea statului unitar și suveran român actual: Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și începutul împlinirii celui mai preţios ideal românesc, reîntregirea într-o singură patrie a naţiunii române. (…) Astăzi este bine să învăţăm din filele istoriei. Să știm că atunci, în ianuarie 1859, românii au avut un obiectiv suprem, au lăsat deoparte neînţelegerile şi disensiunile şi au ales acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza. (…) Astăzi, ca şi în 1859, şansele de progres ce se deschid României sunt imense. Ca şi atunci, astăzi românii îşi doresc să trăiască liber şi să depăşească aceste momente de criză şi încercare, de pandemie și suferință. Trebuie să păstrăm tradiţia și să nu ne dezamăgim strămoşii. Trebuie să învățăm de la ei și să lăsăm moștenire credința că vom răzbi indiferent de încercările prin care trecem. Deşi suntem un popor cu o istorie tumultoasă, unirea a creat avuţia noastră nepreţuită, adică România. Și este o onoare pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră, urmaşi ai marelui Cuza. Închei prin a spune cu credinţă: Trăiască unitatea poporului român! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Florin Homorean.

Mai apoi, cei prezenți au depus coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Cu prilejul Unirii Principatelor Române, atât Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean, cât și primarul Slatinei, Emil Moț, au avut de adresat câteva urări. „24 ianuarie este ca de fiecare dată o zi specială. Cred că este bine să ne-o amintim și să o comemorăm întotdeauna cum se cuvine, Unirea Principatelor Române fiind primul pas pentru înfăptuirea statului român modern. Le urez românilor «La mulți ani!» și să dea Dumnezeu să avem un an bun”, a declarat președintele CJ Olt. „În această zi de sărbătoare nu pot să spun decât «La mulți ani, români! La mulți ani, România!». Din păcate, sunt un pic trist pentru că anul acesta, după cum vedeți, am fost prezenți doar aproximativ 50 de persoane. Îmi aduc aminte anii precedenți, eram mii de slătineni care sărbătoaream împreună această zi foarte importantă pentru România. Din păcate, pandemia aceasta a schimbat tot, și oamenii, și ordinea socială. Îmi doresc atât de mult ca anul viitor să sărbătorim împreună dragii mei slătineni și sper din tot sufletul să fie așa. Încă odată vă doresc «La mulți ani, români!, La mulți ani, slătineni! și La mulți ani, România!»”, a menționat edilul Moț.

Întreaga manifestare dedicată Micii Uniri a durat aproximativ o jumătate de oră, în încheiere nemaiavând loc defilarea gărzii de onoare și nici tradiționala horă a Unirii, ținând cont de contextul pandemic.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți