5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primarul comunei Vulturești a trecut în neființă

- Advertisement -

Gheorghe Treanță, primarul comunei Vulturești, a încetat din viață la vârsta de 62 de ani. Este unul dintre cei mai vechi edili din județul Olt, fiind la al șaselea mandat și a murit, sâmbătă dimineață, în jurul orei 04:00, pe un pat al unui spital din municipiul București, unde era internat. Era grav bolnav de câțiva ani spun mai mulți edili din Partidul Social Democrat din care acesta făcea parte.

Colegii social democrați au fost și cei care au anunțat trista veste printr-o postare pe pagina de Facebook a PSD: „Cu profundă întristare am aflat, astăzi (sâmbătă n.r.), vestea dispariţiei fulgerătoare a colegului şi prietenului nostru, Gheorghe Treanţă, primarul comunei Vultureşti. O mare pierdere pentru noi şi comunitate. Sincere condoaleanţe familiei”.

Trupul neînsuflețit al primarului Gheorghe Treanță va ajunge acasă luni și, cel mai probabil, marți, potrivit lui Ion Dumitrana, viceprimarul localității Vulturești, care acum ar urma să preia și atribuțiile de edil, familia și cei apropiați îl vor conduce pe ultimul drum.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți