2 C
Slatina
joi,12 decembrie,2024

Ultimele Articole

Noi alerte meteo. Cod galben de furtuni în zone din 15 judeţe și cod galben de caniculă în sud

- Advertisement -

Noi avertizări de la meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben: unul de caniculă valabil în Sud-Vestul și Sudul țării și altul de instabilitate, valabil pentru zona Carpaților Orientali și local în Meridionali și Nordul Munteniei.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de furtuni, valabilă în intervalul orar 13:00 – 23:00 în zone din 15 judeţe.

În intervalul menţionat, în zona Carpaţilor Orientali şi local în Carpaţii Meridionali, precum şi în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…45 l/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului, precizează ANM.

Judeţele marcate integral cu Cod galben sunt Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Covasna şi parţial Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Suceava,Vâlcea şi Vrancea.

Cod galben de disconfort termic în Bucureşti şi alte 19 judeţe 

Municipiul Bucureşti şi alte 19 judeţe din sud-vestul şi sudul ţării se vor afla sub Cod galben de disconfort termic ridicat marţi şi miercuri, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În aceste zone local va fi caniculă, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 38 de grade.

Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

Judeţele marcate integral cu Cod galben sunt Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila şi parţial Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Constanţa şi Tulcea.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară mai ales în cursul zilei de marţi. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade, iar minima de miercuri dimineaţa va fi de 19…21 de grade. Cerul va fi variabil, iar fenomene asociate instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, averse şi descărcări electrice) vor fi mai probabile după-amiaza şi seara.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți