Cornel Vlădescu, director interimar la Finanțele oltene, după ce Daniel Doagă a fost destituit

Mai erau doar câteva zile până să îi expire mandatul său de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, însă a fost destituit din funcție. Este vorba de Daniel Doagă, care nu mai este director al Finanțelor oltene de două săptămâni, în prezent interimatul fiind asigurat de Cornel Vlădescu, fost șef al acestei instituții.

28 aprilie este data la care magistrații Tribunalului Olt au fost cei care au admis cererea de suspendare a Ordinului 4145, emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care Daniel Iulius Doagă era schimbat din funcția de șef al Finanţelor oltene şi au dispus revenirea sa pe post.

Pe 21 decembrie 2020 acesta a fost înlocuit din funcția de director cu Florin Meleru de la Structura Activității de Inspecție Fiscală. Însă, Doagă a contestat la instanţa de judecată schimbarea sa din funcție și a avut câștig de cauză, revenind în fruntea instituției pentru câteva luni, mandatul acestuia trebuind să expire pe 30 septembrie.

Potrivit unor surse, este posibil ca Florin Meleru să revină la șefia AJFP Olt, însă până la emiterea ordinului președintelui ANAF interimatul este asigurat de Cornel Vlădescu, fost director al Finanțelor oltene.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<