Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat vineri hotărârea 69 prin care au fost impuse restricții suplimentare în peste zece localități ale județului ca urmare a creșterii incidenței Coronavirus, cumulată în ultimele două săptămâni. Printre acestea sunt Cezieni, Deveselu și Studina, unde este cea mai mare rată de infectare, dar și municipiile Slatina și Caracal, unde autoritățile oltene au luat măsuri noi ce trebuie respectate de cetățeni. CJSU a aprobat în ședință și scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare și conexe din județ, în conformitate cu propunerile consiliilor de administrație ale unităților școlare, avizate în prealabil de către Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică Olt. Sunt șapte unități școlare care de luni, 27 septembrie, încep cursurile după scenariul II, ia la liceul din Potcoava cursurile continuă în online încă de la începutul noului an școlar, instituția de învățământ fiind în reabilitare
Începând de luni, cele 407 unităţi de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt, dintre care 165 cu personalitate juridică şi 242 arondate, îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:
– în Scenariul 1 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – 399 unităţi de învățământ;
– în Scenariul 2 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 6/1.000 de locuitori, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină), care presupune:
a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special – șapte instituții școlare;
– în Scenariul online, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor (aplicabil în situații justificate de infrastructură și resursele existente, inclusiv atunci când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 6/1.000 de locuitori) – o unitate de învățământ.
„În funcţie de evoluţia epidemiologică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt va analiza și va aproba, săptămânal (ziua de vineri), scenariul de funcţionare al unităților de învățământ din judeţ, pe baza propunerilor consiliilor de administrație, avizate în prealabil de Inspectoratul Școlar Județean Olt și Direcția de Sănătate Publică Olt”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
În ce localități se impun măsuri suplimentare
Localitatea din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5/1.000 de locuitori este Cezieni – 8,71.
Pentru această comună se aplică, începând de sâmbătă, 25 septembrie, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din Hotărârea Guvernului 932 din 2021, cu modificările şi completările ulterioare, și următoarele măsuri specifice:
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00 – 5:00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
2. se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5:00 – 18:00;
3. unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
Măsura prevăzută la punctul 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19. Măsura prevăzută la pct. 1 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.
Prin excepție de la prevederile punctului 2, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Prin excepție de la prevederile punctului 2, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Totodată, localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori: Deveselu – 7,47 şi Studina – 6,20.
Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 25 septembrie, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 932/2021, cu modificările şi completările ulterioare, și următoarele măsuri specifice:
1. se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00 – 5:00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
2. se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5:00 – 18:00;
3. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.
Măsura prevăzută la punctul 1 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora. Prin excepție de la prevederile punctului 2, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Prin excepție de la prevederile punctului 2, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Prin excepție de la prevederile punctului 2, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la punctul I. 1, litera a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la punctul I. 1, literele b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Măsurile instituite în aceste localități nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.
În aceleași trei comune se aplică, începând cu data de 25 septembrie, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 932/2021, cu modificările şi completările ulterioare, și următoarele măsuri specifice:
1. se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
2. se interzice organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in;
3. se interzice organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
4. se interzice organizarea de activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber;
5. este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri);
6. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
7. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
8. este interzisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
9. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness;
10. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
11. este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare.
În cazul operatorilor economici prevăzuţi la punctele 6 şi 7 se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
Mai sunt și cinci localități din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori: Grojdibodu – 3,95, Caracal – 3,84, Valea Mare – 3,57, Slatina – 3,40 şi Sârbii Măgura – 3,34.
Pentru aceste localităţi se aplică de sâmbătă, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 932/2021, cu modificările şi completările ulterioare, și următoarele măsuri specifice:
1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
3. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
4. organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
5. se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
6. se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
7. se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
8. se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
9. se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, și cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
11. măsura prevăzută la pct. 10 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
12. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
13. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
14. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
15. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00—24,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
16. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
17. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi cosum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă numai în zonele de consum delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Județul are și localități unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, iar acestea sunt Izbiceni – 2,77, Dobrosloveni – 2,43, Corabia – 2,37, Slătioara 2,35 şi Pleşoiu – 2,35.
Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 25 septembrie, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele 2 și 3 din HG 932/2021, cu modificările şi completările ulterioare, și următoarele măsuri specifice:
1. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
2. organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
3. se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
4. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;
5. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
6. se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
7. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
8. se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
9. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
10. se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică;
11. se permite organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
12. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Având în vedere prevederile HG 1.015/2021 pentru modificarea și completarea anexelor 2 și 3 la HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a hotărât încetarea aplicării, începând cu data de vineri, 24 septembrie, a măsurilor prevăzute la articolul 1 din hotarârea CJSU Olt 64 din 15 septembrie, la articolul 1 din hotarârea CJSU 65 din 17 septembrie, la articolul 1 din hotarârea CJSU 66 din 20 septembrie şi la articolul 1 din hotarârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt nr. 67 din 22 septembrie.
Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată la 14 zile în judeţul Olt, la data de 24 septembrie, este de 2,21/1.000 locuitori, iar în 21 de localităţi nu a fost înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.
Scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ preuniversitare/conexe din județul Olt, începând cu data de 27 septembrie 2021
Nr. crt. | Localitatea | Unitatea de învățământ | SCENARIUL |
BALDOVINEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BALDOVINEȘTI | Scenariul 1 | |
BALDOVINEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIETRIS | Scenariul 1 | |
BALȘ | ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” BALŞ | Scenariul 1 | |
BALȘ | CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL „ION CREANGĂ” BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 BALS | Scenariul 1 | |
BALȘ | GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.1 BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TEIS | Scenariul 1 | |
BALȘ | LICEUL TEHNOLOGIC „NICOLAE BĂLCESCU” BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | LICEUL TEORETIC „PETRE PANDREA” BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAIL DRUMEȘ” BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 BALȘ | Scenariul 1 | |
BALȘ | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 BALS | Scenariul 1 | |
BALȘ | SCOALA PRIMARA MIINESTI | Scenariul 1 | |
BALȘ | SCOALA PRIMARA NR.2 BALS | Scenariul 1 | |
BALȘ | SCOALA PRIMARĂ NR.3 BALS | Scenariul 1 | |
BALȘ | ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ BALȘ | Scenariul 1 | |
BĂBICIU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI VITEAZUL” BĂBICIU | Scenariul 1 | |
BĂLTENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION I. GRAURE” BĂLTENI | Scenariul 1 | |
BĂLTENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALTENI | Scenariul 1 | |
BĂLTENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSCARI | Scenariul 1 | |
BĂRĂȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂRĂȘTI DE VEDE | Scenariul 1 | |
BĂRĂȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARASTII DE VEDE | Scenariul 1 | |
BĂRĂȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POPESTI | Scenariul 1 | |
BÎRZA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PAN M.VIZIRESCU” BRANEȚ | Scenariul 1 | |
BÎRZA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRZA | Scenariul 1 | |
BÎRZA | SCOALA GIMNAZIALA BIRZA | Scenariul 1 | |
BOBICEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEOTEȘTI | Scenariul 1 | |
BOBICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BOBICESTI | Scenariul 1 | |
BOBICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LEOTESTI | Scenariul 1 | |
BRASTAVĂȚU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRASTAVĂȚU | Scenariul 1 | |
BRASTAVĂȚU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRUSOVU | Scenariul 1 | |
BRÂNCOVENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VOIEVOD BRÂNCOVEANU” BRÂNCOVENI | Scenariul 1 | |
BRÂNCOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BRINCOVENI | Scenariul 1 | |
BRÂNCOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „MATEI BASARAB” OCIOGI | Scenariul 1 | |
BRÂNCOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „DOMNITA BALASA” VALENI | Scenariul 1 | |
BREBENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BREBENI | Scenariul 1 | |
BREBENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREBENI ROMANI | Scenariul 1 | |
BREBENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREBENI-SIRBI | Scenariul 1 | |
BREBENI | SCOALA PRIMARA BREBENI-ROMANI | Scenariul 1 | |
BUCINIȘU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUCINIȘU | Scenariul 1 | |
BUCINIȘU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUCINISU | Scenariul 1 | |
BUCINIȘU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUCINISU MIC | Scenariul 1 | |
CARACAL | ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN FILIPESCU” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | SCOALA GIMNAZIALA NR.1 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE PETRESCU” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | LICEUL TEHNOLOGIC „MATEI BASARAB” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | LICEUL TEORETIC „IONIȚĂ ASAN” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 4 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | LICEUL TEORETIC „MIHAI VITEAZUL” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE MAGHERU” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „DUMBRAVA MINUNATA” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | SCOALA GIMNAZIALA NR.3 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE TITULESCU” CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 CARACAL | Scenariul 1 | |
CARACAL | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 CARACAL | Scenariul 1 | |
CĂLUI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CĂLUI | Scenariul 1 | |
CĂLUI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CALUI | Scenariul 1 | |
CÂRLOGANI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRLOGANI | Scenariul 1 | |
CEZIENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE MARINEANU” CEZIENI | Scenariul 2 | |
CEZIENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CEZIENI | Scenariul 2 | |
CILIENI | LICEUL TEHNOLOGIC „ION POPESCU-CILIENI” CILIENI | Scenariul 1 | |
CILIENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CILIENI | Scenariul 1 | |
COLONEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „AVIATOR ALEXANDRU ȘERBANESCU” COLONEȘTI | Scenariul 1 | |
COLONEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „MARIA TUDORACHE” MARUNTEI | Scenariul 1 | |
CORABIA | LICEUL TEHNOLOGIC „DANUBIUS” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU IOAN CUZA” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CELEIU | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.4 CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CELEIU” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DUMITRU BUZDUN” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VIRGIL MAZILESCU” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „CORABIA PITICILOR” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „TUDOR VLADIMIRESCU” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VARTOPU CORABIA | Scenariul 1 | |
CORABIA | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT „FLOARE DE TEI” CORABIA | Scenariul 1 | |
CORBU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORBU | Scenariul 1 | |
CORBU | SCOALA PRIMARA BUZESTI | Scenariul 1 | |
COTEANA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION CONEA” COTEANA | Scenariul 1 | |
COTEANA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COTEANA | Scenariul 1 | |
CRÂMPOIA | LICEUL TEHNOLOGIC CRÂMPOIA | Scenariul 1 | |
CRÂMPOIA | SCOALA PRIMARA BUTA | Scenariul 1 | |
CRÂMPOIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRIMPOIA | Scenariul 1 | |
CUNGREA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CUNGREA | Scenariul 1 | |
CURTIȘOARA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CURTIȘOARA | Scenariul 1 | |
CURTIȘOARA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CURTISOARA | Scenariul 1 | |
CURTIȘOARA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBROTINET | Scenariul 1 | |
CURTIȘOARA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PROASPETI | Scenariul 1 | |
DĂNEASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂNEASA | Scenariul 1 | |
DĂNEASA | SCOALA GIMNAZIALA BERINDEI | Scenariul 1 | |
DĂNEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOFLANU | Scenariul 1 | |
DĂNEASA | SCOALA PRIMARA PESTRA | Scenariul 1 | |
DĂNEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ZANOAGA | Scenariul 1 | |
DEVESELU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DEVESELU | Scenariul 2 | |
DEVESELU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COMANCA | Scenariul 2 | |
DEVESELU | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT DEVESELU | Scenariul 2 | |
DOBREȚU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DECEBAL” DOBREȚU | Scenariul 1 | |
DOBREȚU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „NICOLAE TRUTA” HOREZU | Scenariul 1 | |
DOBROSLOVENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROSLOVENI | Scenariul 1 | |
DOBROSLOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBROSLOVENI | Scenariul 1 | |
DOBROSLOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTOPINU | Scenariul 1 | |
DOBROSLOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RESCA | Scenariul 1 | |
DOBROSLOVENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ REȘCA | Scenariul 1 | |
DOBROTEASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROTEASA | Scenariul 1 | |
DOBROTEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIMPU-MARE | Scenariul 1 | |
DOBRUN | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBRUN | Scenariul 1 | |
DOBRUN | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBRUN | Scenariul 1 | |
DOBRUN | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ROSIENII MARI | Scenariul 1 | |
DOBRUN | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROȘIENII MARI | Scenariul 1 | |
DOBRUN | SCOALA PRIMARA ULMET | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL „DUMBRAVA MINUNATĂ” DRĂGANEȘTI OLT | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT DRAGANESTI | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | LICEUL TEHNOLOGIC DRĂGĂNEȘTI-OLT | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „ELENA FARAGO” DRAGANESTI-OLT | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 DRAGANEST-OLT | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMANI DRAGANESTI-OLT | Scenariul 1 | |
DRĂGĂNEȘTI – OLT | LICEUL TEORETIC „TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂNEȘTI-OLT | Scenariul 1 | |
DRĂGHICENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRĂGHICENI | Scenariul 1 | |
DRĂGHICENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROZAVESTI | Scenariul 1 | |
DRĂGHICENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LIICENI | Scenariul 1 | |
FĂGEȚELU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂGEȚELU | Scenariul 1 | |
FĂLCOIU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂLCOIU | Scenariul 1 | |
FĂLCOIU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOROIU | Scenariul 1 | |
FĂLCOIU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CHILII | Scenariul 1 | |
FĂLCOIU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FALCOIU | Scenariul 1 | |
FĂLCOIU | SCOALA PRIMARA CHILII | Scenariul 1 | |
FĂRCAȘELE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂRCAȘELE | Scenariul 1 | |
FĂRCAȘELE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FARCASELE | Scenariul 1 | |
FĂRCAȘELE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FARCASU DE JOS | Scenariul 1 | |
FĂRCAȘELE | SCOALA GIMNAZIALA FARCASU DE JOS | Scenariul 1 | |
FĂRCAȘELE | SCOALA GIMNAZIALA HOTARANI | Scenariul 1 | |
GĂNEASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA | Scenariul 1 | |
GĂNEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DRANOVATU | Scenariul 1 | |
GĂNEASA | SCOALA GIMNAZIALA DRANOVATU | Scenariul 1 | |
GĂNEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GANEASA | Scenariul 1 | |
GĂNEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZVORU | Scenariul 1 | |
GĂVĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂVĂNEȘTI | Scenariul 1 | |
GĂVĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALEASA | Scenariul 1 | |
GĂVĂNEȘTI | SCOALA PRIMARA BALEASA | Scenariul 1 | |
GĂVĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSTENI | Scenariul 1 | |
GĂVĂNEȘTI | SCOALA PRIMARA BROSTENI | Scenariul 1 | |
GĂVĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GAVANESTI | Scenariul 1 | |
GÂRCOV | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GÂRCOV | Scenariul 1 | |
GÂRCOV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIRCOV | Scenariul 1 | |
GÂRCOV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL URSA | Scenariul 1 | |
GHIMPEȚENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GHIMPEȚENI | Scenariul 1 | |
GHIMPEȚENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHIMPETENI | Scenariul 1 | |
GHIMPEȚENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHIMPETENII NOI | Scenariul 1 | |
GIUVĂRĂȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GIUVĂRĂȘTI | Scenariul 1 | |
GIUVĂRĂȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIUVARASTI | Scenariul 1 | |
GOSTAVĂȚU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GOSTAVĂȚU | Scenariul 1 | |
GOSTAVĂȚU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREZUICA | Scenariul 1 | |
GOSTAVĂȚU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SLAVENI | Scenariul 1 | |
GOSTAVĂȚU | SCOALA PRIMARA SLAVENI | Scenariul 1 | |
GRĂDINARI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BUNA VESTIRE” GRĂDINARI | Scenariul 1 | |
GRĂDINARI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRĂDINARI | Scenariul 1 | |
GRĂDINILE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NEDA MARINESCU” GRĂDINILE | Scenariul 1 | |
GRĂDINILE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRADINILE | Scenariul 1 | |
GROJDIBODU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GROJDIBODU | Scenariul 1 | |
GROJDIBODU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROJDIBODU | Scenariul 1 | |
GROJDIBODU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL HOTARU | Scenariul 1 | |
GURA PADINII | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GURA PADINII | Scenariul 1 | |
GURA PADINII | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GURA PADINII | Scenariul 1 | |
GURA PADINII | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SATU-NOU-GURA PADINII | Scenariul 1 | |
IANCA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ADA UMBRA” IANCA | Scenariul 1 | |
IANCA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCA | Scenariul 1 | |
IANCA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTELU | Scenariul 1 | |
IANCU JIANU | LICEUL TEHNOLOGIC IANCU JIANU | Scenariul 1 | |
IANCU JIANU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBRICENI | Scenariul 1 | |
IANCU JIANU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ IANCU JIANU | Scenariul 1 | |
ICOANA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ICOANA | Scenariul 1 | |
ICOANA | SCOALA PRIMARA FLORU | Scenariul 1 | |
ICOANA | SCOALA PRIMARA URSOAIA | Scenariul 1 | |
IPOTEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI | Scenariul 1 | |
IPOTEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IPOTESTI | Scenariul 1 | |
IZBICENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ IZBICENI | Scenariul 1 | |
IZBICENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZBICENI | Scenariul 1 | |
IZVOARELE | LICEUL TEHNOLOGIC IZVOARELE | Scenariul 1 | |
IZVOARELE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ALIMANESTI | Scenariul 1 | |
IZVOARELE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALIMANESTI | Scenariul 1 | |
IZVOARELE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZVOARELE | Scenariul 1 | |
LELEASCA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LELEASCA | Scenariul 1 | |
LELEASCA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LELEASCA | Scenariul 1 | |
MĂRUNȚEI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRUNȚEI | Scenariul 1 | |
MĂRUNȚEI | SCOALA GIMNAZIALA BALANESTI | Scenariul 1 | |
MIHĂEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHĂEȘTI | Scenariul 1 | |
MIHĂEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUSCA | Scenariul 1 | |
MIHĂEȘTI | SCOALA PRIMARA BUSCA | Scenariul 1 | |
MIHĂEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MIHAESTI | Scenariul 1 | |
MILCOV | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MILCOVU DIN DEAL | Scenariul 1 | |
MILCOV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MILCOV-DEAL | Scenariul 1 | |
MILCOV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ULMI | Scenariul 1 | |
MILCOV | SCOALA PRIMARA ULMI/MILCOV | Scenariul 1 | |
MORUNGLAV | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MORUNGLAV | Scenariul 1 | |
MORUNGLAV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARASTI | Scenariul 1 | |
MORUNGLAV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MORUNESTI | Scenariul 1 | |
MORUNGLAV | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MORUNGLAV | Scenariul 1 | |
MOVILENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOVILENI | Scenariul 1 | |
MOVILENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BACEA | Scenariul 1 | |
MOVILENI | SCOALA GIMNAZIALA BACEA | Scenariul 1 | |
MOVILENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MOVILENI | Scenariul 1 | |
NICOLAE TITULESCU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE TITULESCU | Scenariul 1 | |
OBÎRȘIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBÎRȘIA | Scenariul 1 | |
OBÎRȘIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBIRSIA | Scenariul 1 | |
OBÎRȘIA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBIRSIA NOUA | Scenariul 1 | |
OBÎRȘIA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBIRȘIA NOUĂ | Scenariul 1 | |
OBOGA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBOGA | Scenariul 1 | |
OBOGA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBOGA | Scenariul 1 | |
OPORELU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OPORELU | Scenariul 1 | |
OPORELU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OPORELU | Scenariul 1 | |
OPTAȘI – MĂGURA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OPTAȘI-MĂGURA | Scenariul 1 | |
ORLEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ORLEA | Scenariul 1 | |
ORLEA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ORLEA | Scenariul 1 | |
OSICA DE JOS | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE JOS | Scenariul 1 | |
OSICA DE JOS | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OSICA DE JOS | Scenariul 1 | |
OSICA DE SUS | LICEUL TEORETIC „ION GH. ROȘCA” OSICA DE SUS | Scenariul 1 | |
OSICA DE SUS | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRECI-OSICA DE SUS | Scenariul 1 | |
OSICA DE SUS | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRECI-OSICA DE SUS | Scenariul 1 | |
OSICA DE SUS | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OSICA DE SUS | Scenariul 1 | |
OSICA DE SUS | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE SUS | Scenariul 1 | |
OSICA DE SUS | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VLADULENI | Scenariul 1 | |
PÂRȘCOVENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PÂRȘCOVENI | Scenariul 1 | |
PÂRȘCOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OLARI | Scenariul 1 | |
PÂRȘCOVENI | SCOALA GIMNAZIALA OLARI | Scenariul 1 | |
PÂRȘCOVENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIRSCOVENI | Scenariul 1 | |
PERIEȚI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PERIEȚI | Scenariul 1 | |
PERIEȚI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MIERLESTII DE SUS | Scenariul 1 | |
PERIEȚI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PERIETI | Scenariul 1 | |
PERIEȚI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PERIETII DE SUS | Scenariul 1 | |
PIATRA – OLT | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIATRA | Scenariul 1 | |
PIATRA – OLT | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIATRA | Scenariul 1 | |
PIATRA – OLT | LICEUL TEHNOLOGIC PIATRA-OLT | Scenariul 1 | |
PIATRA – OLT | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BISTRITA | Scenariul 1 | |
PLEȘOIU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PLEȘOIU | Scenariul 1 | |
PLEȘOIU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PLESOIU | Scenariul 1 | |
POBORU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ POBORU | Scenariul 1 | |
POBORU | SCOALA GIMNAZIALA CORNATELU | Scenariul 1 | |
POBORU | SCOALA PRIMARA SEACA | Scenariul 1 | |
POTCOAVA | LICEUL „ȘTEFAN DIACONESCU” POTCOAVA | On-line | |
POTCOAVA | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT POTCOAVA | Scenariul 1 | |
POTCOAVA | SCOALA PRIMARA FALCOIENI | Scenariul 1 | |
POTCOAVA | SCOALA GIMNAZIALA SINESTI | Scenariul 1 | |
PRISEACA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRISEACA | Scenariul 1 | |
PRISEACA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 PRISEACA | Scenariul 1 | |
RADOMIREȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ RADOMIREȘTI | Scenariul 1 | |
RADOMIREȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CALINESTI | Scenariul 1 | |
RADOMIREȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRACIUNEI | Scenariul 1 | |
RADOMIREȘTI | GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL RADOMIREȘTI | Scenariul 1 | |
REDEA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ REDEA | Scenariul 1 | |
REDEA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL REDEA | Scenariul 1 | |
ROTUNDA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROTUNDA | Scenariul 1 | |
ROTUNDA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 ROTUNDA | Scenariul 1 | |
RUSĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ RUSĂNEȘTI | Scenariul 1 | |
RUSĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL JIENI | Scenariul 1 | |
RUSĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RUSANESTI | Scenariul 1 | |
RUSĂNEȘTI | SCOALA PRIMARA RUSANESTI | Scenariul 1 | |
SÂMBUREȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂMBUREȘTI | Scenariul 1 | |
SÂRBII MĂGURA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „FLORIAN DIȚULEASA” VITĂNEȘTI | Scenariul 1 | |
SÂRBII MĂGURA | SCOALA PRIMARA BRANIȘTE | Scenariul 1 | |
SCĂRIȘOARA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCĂRIȘOARA | Scenariul 1 | |
SCĂRIȘOARA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PLAVICENI | Scenariul 1 | |
SCĂRIȘOARA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SCARISOARA | Scenariul 1 | |
SCHITU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCHITU | Scenariul 1 | |
SCHITU | SCOALA PRIMARA CATANELE | Scenariul 1 | |
SCHITU | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRECI-SCHITU | Scenariul 1 | |
SCHITU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRECI-SCHITU | Scenariul 1 | |
SCHITU | SCOALA PRIMARA LISA | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BIRCII | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRCII | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CHITEASCA | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | SCOALA GIMNAZIALA „ION POPESCU NEGRENI” NEGRENI | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE POPESCU” MĂRGINENI SLOBOZIA | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CONSTANTINESTI | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | SCOALA PRIMARA JITARU | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MARGINENI SLOBOZIA | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT SCORNICESTI | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÎNCOVEANU” SCORNICEȘTI | Scenariul 1 | |
SCORNICEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE COCULESCU” SCORNICEȘTI | Scenariul 1 | |
SEACA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SEACA | Scenariul 1 | |
SEACA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SEACA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CRISTIANA” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.11 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | COLEGIUL NAȚIONAL „ION MINULESCU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | COLEGIUL NAȚIONAL „RADU GRECEANU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „ION CREANGĂ” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.3 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL „SPIRU VERGULESCU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 10 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 4 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 5 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.14 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 5 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIREASOV | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 6 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 9 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SATU-NOU / SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 7 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 8 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 13 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | LICEUL CU PROGRAM SPORTIV | Scenariul 1 | |
SLATINA | LICEUL TEHNOLOGIC „ALEXE MARIN” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | LICEUL TEHNOLOGIC „P.S.AURELIAN” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | LICEUL TEHNOLOGIC „CAROL I” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | LICEUL TEHNOLOGIC METALURGIC SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | LICEUL TEORETIC „NICOLAE TITULESCU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | SCOALA DE ARTA SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „EUGEN IONESCU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE POBORAN” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN PROTOPOPESCU” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VLAICU VODĂ” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ”NICOLAE IORGA” SLATINA | Scenariul 1 | |
SLATINA | ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SLATINA | Scenariul 1 | |
SLĂTIOARA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA | Scenariul 1 | |
SLĂTIOARA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SLATIOARA | Scenariul 1 | |
SPINENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALUNIȘU | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPRÂNCENATA | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRSESTII DE SUS | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FRUNZARU | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 SPRÂNCENATA | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 SPRÂNCENATA | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | SCOALA PRIMARA NR. 2 SPRÂNCENATA | Scenariul 1 | |
SPRÂNCENATA | SCOALA PRIMARA NR.1 SPRÂNCENATA | Scenariul 1 | |
STOENEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOENEȘTI | Scenariul 1 | |
STOENEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOENESTI | Scenariul 1 | |
STOENEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOICĂNEȘTI | Scenariul 1 | |
STOICĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOICANESTI | Scenariul 1 | |
STREJEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ STREJEȘTII DE JOS | Scenariul 1 | |
STREJEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STREJESTII DE JOS | Scenariul 1 | |
STREJEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STREJESTII DE SUS | Scenariul 1 | |
STREJEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ STREJEȘTII DE SUS | Scenariul 1 | |
STUDINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ STUDINA | Scenariul 2 | |
STUDINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STUDINITA | Scenariul 2 | |
ȘERBĂNEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DUMITRU POPOVICI” ȘERBĂNEȘTI | Scenariul 1 | |
ȘERBĂNEȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SERBANESTII DE SUS | Scenariul 1 | |
ȘOPÂRLIȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘOPÂRLIȚA | Scenariul 1 | |
ȘTEFAN CEL MARE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE | Scenariul 1 | |
ȘTEFAN CEL MARE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCA NOUA | Scenariul 1 | |
ȘTEFAN CEL MARE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STEFAN CEL MARE | Scenariul 1 | |
TĂTULEȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TĂTULEȘTI | Scenariul 1 | |
TESLUI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TESLUI | Scenariul 1 | |
TESLUI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMANITA | Scenariul 1 | |
TIA-MARE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „LEONIDA MARINEANU” TIA MARE | Scenariul 1 | |
TIA-MARE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOANCA | Scenariul 1 | |
TIA-MARE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTLOGENI | Scenariul 1 | |
TOPANA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TOPANA | Scenariul 1 | |
TOPANA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TOPANA | Scenariul 1 | |
TRAIAN | ȘCOALA GIMNAZIALĂ TRAIAN | Scenariul 1 | |
TRAIAN | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TRAIAN | Scenariul 1 | |
TUFENI | LICEUL TEHNOLOGIC TUFENI | Scenariul 1 | |
TUFENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOBORAȘTI | Scenariul 1 | |
TUFENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TUFENI | Scenariul 1 | |
URZICA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ URZICA | Scenariul 1 | |
URZICA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL URZICA | Scenariul 1 | |
VALEA MARE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA MARE | Scenariul 1 | |
VALEA MARE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RECEA | Scenariul 1 | |
VALEA MARE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TURIA | Scenariul 1 | |
VĂDASTRA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDASTRA | Scenariul 1 | |
VĂDĂSTRIȚA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDĂSTRIȚA | Scenariul 1 | |
VĂDĂSTRIȚA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SAT-NOU | Scenariul 1 | |
VĂDĂSTRIȚA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VADASTRITA | Scenariul 1 | |
VĂLENI | LICEUL TEHNOLOGIC VĂLENI | Scenariul 1 | |
VĂLENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VALENI | Scenariul 1 | |
VĂLENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VALENI-OLARI | Scenariul 1 | |
VÂLCELE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VÂLCELE | Scenariul 1 | |
VÂLCELE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARCANESTI | Scenariul 1 | |
VÂLCELE | SCOALA PRIMARA BARCANESTI | Scenariul 1 | |
VÂLCELE | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VÂLCELE | Scenariul 1 | |
VERGULEASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ POGANU | Scenariul 1 | |
VERGULEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CUCUIETI | Scenariul 1 | |
VERGULEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DUMITRESTI | Scenariul 1 | |
VERGULEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POGANU | Scenariul 1 | |
VIȘINA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA | Scenariul 1 | |
VIȘINA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VISINA | Scenariul 1 | |
VIȘINA NOUĂ | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA NOUĂ | Scenariul 1 | |
VIȘINA NOUĂ | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VISINA NOUA | Scenariul 1 | |
VITOMIREȘTI | LICEUL TEHNOLOGIC VITOMIREȘTI | Scenariul 1 | |
VITOMIREȘTI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DEJESTI | Scenariul 1 | |
VLĂDILA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VLĂDILA | Scenariul 1 | |
VLĂDILA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VLADILA CENTRU | Scenariul 1 | |
VOINEASA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRGĂRITEȘTI | Scenariul 1 | |
VOINEASA | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RACOVITA | Scenariul 1 | |
VOINEASA | SCOALA PRIMARA VOINEASA | Scenariul 1 | |
VULPENI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULPENI | Scenariul 1 | |
VULPENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROPSANI | Scenariul 1 | |
VULPENI | GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VULPENI | Scenariul 1 | |
VULTUREȘTI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULTUREȘTI | Scenariul 1 | |
VULTUREȘTI | SCOALA PRIMARA DIENCI | Scenariul 1 | |
VULTUREȘTI | GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL VLANGARESTI | Scenariul 1 |