5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primăria Slatina a început distribuirea tichetelor sociale de Paște. Sunt aproape 4.000 de beneficiari

- Advertisement -

Primăria Slatina a demarat luni, 11 aprilie, acțiunea de distribuire a Tichetelor Sociale de Paște, operațiune ce se va derula în municipiu prin intermediul Poștei Române. Din totalul de 3.989 cereri depuse inițial de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionari cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei, vor primi propriu-zis tichete sociale un număr de 3.931 persoane.

Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 1 – 28 februarie, persoanele din grupul țintă având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre cele zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie electronic la adresa office@das-slatina.ro.

Fiecare dintre cei aproximativ 4.000 de beneficiari va primi tichete în valoare de 100 de lei, respectiv zece tichete, valoarea unui tichet fiind de 10 lei, acestea putând fi folosite în 135 de unități comerciale din Slatina.

„Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei pe beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 135 unități comerciale de pe raza municipiului”, se precizează într-un comunicat remis de Primăria Slatina.

Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor. Totodată, lista respectivă poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica „Informații de interes public”.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți