10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Deputatul PSD de Olt Albotă, propunere legislativă pentru modificarea Legii privind Statutul polițistului

- Advertisement -

Emil Albotă, deputat PSD de Olt, alături de alți parlamentari social democrați din județ, și nu numai, se numără printre inițiatorii unui proiect de lege pentru modificarea Legii 360 din 2002 privind Statutul polițistului.

Potrivit expunerii de motive, momentan, actul normativ în discuție conține o serie de prevederi care sunt problematice în raport cu deficitul de resurse umane imens înregistrat doar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (peste 15.000 angajați). La acestea se mai adaugă lipsa de predictibilitate cu privire la stabilitatea pe post a polițiștilor noi încadrați, precum absența unor reglementări clare care să stabilească unitar, coerent și eficient modalitatea de accedere și evoluție profesională.

„Este imperios necesar să fie respectat principiul egalității de șanse, fiind nevoie să se pună semnul egal între angajații din sistemul de ordine publică și siguranță națională, cu expertiză dobândită în domeniul de aplicare prin vechimea în instituție cei care acced în sistem, ulterior, pe diverse funcții de specialiști, care în acest moment sunt literalmente favorizați. Din păcate, lipsa stabilității pe post generează costuri de personal pentru Ministerul Afacerilor Interne care pregătește spre exemplu polițiști în specialitatea ordine publică, dar aceștia după finalizarea perioadei de tutelă de doar 6 luni, se mută pe un post cu o altă specialitate, funcția inițială devenind vacantă, iar un alt polițist trebuie școlarizat numit pe acel post. Situația a devenit repetitivă la nivelul funcțiilor de execuție, însă nici cu privire la funcțiile de comandă situația nu este eficientă”, a declarat social democratul Emil Albotă.

Parlamentarul de Olt mai spune că, în prezent, nu sunt stabilite clar unitar condițiile în care un agent sau un ofițer de poliție pot ocupa funcții de conducere sau comandă, neexistând practic anumite trepte sau condiții de îndeplinit consecutiv rațional.

„Spre exemplu un ofițer de poliție în prezent poate ocupa o funcție de conducere de serviciu doar dacă are minim 3 ani vechime, fără a fi necesar ca acesta să fi parcurs anterior alte etape evolutive în carieră. Practic, în prezent fără un set de reguli clare și stricte, se pot sări trepte etape profesionale importante din cariera unui polițist, aspect ce accentuează mai multe deprofesionalizarea instituției”, a adăugat deputatul PSD de Olt.

Din expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificare Legii privind Statutul polițistului reiese că se impun o serie de prevederi cu privire la politica de gestionare eficientă a resursei umane anterior încadrării pe post, astfel încât la momentul fiecărei sesiuni de admitere candidatul să știe în prealabil locurile destinate a fi ocupate de către cei care vor fi admiși în acea sesiune.

„Mai exact fiecare candidat își va asuma, dar mai ales va fi motivat să obțină cele mai bune rezultate știind că sesiunea în cadrul căreia el candidează va scoate la concurs spre ocupare locuri dezirabile lui. Aici amintim doar chestiunea repartizării departe de domiciliu a absolvenților care la momentul admiterii într-o instituție de învățământ nu cunosc și nu le este garantat faptul că la momentul finalizării studiilor unitatea de poliție din localitatea de pe raza căreia are domiciliul va scoate la concurs posturi spre ocupare”, spune Emil Albotă.

Potrivit sursei citate și în aceeași ordine de idei „se impune atât modificarea, cât și adoptarea unor soluții tehnico-organizatorice cu privire la activitafea de mutare la cerere a polițiștilor în sensul producerii de economii, în prezent bugetul Ministerului Afacerilor de Interne fiind grevat de aproximativ 8 milioane de euro, sumă destinată acoperii cheltuielilor legate de plata indemnizațiilor de chirie și transport la și de la locul de muncă”.

În prezent propunerea legislativă, printre inițiatorii căreia se numără și deputatul PSD Albotă și alți parlamentari social democrați de Olt, a fost înregistrată marți, 10 mai 2022, la Senat, pentru dezbatere.

Mai multe detalii despre expunerea de motive la inițiativa legislativă pot fi consultate AICI, iar modificările ce ar urma surveni la Legea nr. 360/2002 pot fi găsite accesând acest LINK.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți