21.2 C
Slatina
miercuri,8 mai,2024

Ultimele Articole

CAO – ședință de lucru despre stadiul investițiilor realizate în 25 de localități din județ

- Advertisement -

Reprezentanți ai Autorității de Management din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Direcției Regionale de Infrastructură Craiova, ai firmelor de construcții care se ocupă de execuția lucrărilor de investiții și ai firmei de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor în cele 25 de unități administrativ teritoriale au participat la ședința de lucru ce a avut loc în sala de festivități a sediului Companiei de Apă Olt.

Cătălin Ușurelu, directorul general al CAO, și colegii din cadrul Unității de Implementare a Proiectelor au fost specialiștii ce au prezentat stadiul lucrărilor de investiții din cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020”, dar și problemele care au apărut, pe parcursul desfășurării acestora.

Potrivit reprezentanților companiei, reprezentanții Autorității de Management din cadrul MIPE au solicitat antreprenorilor să prezinte motivele care au stat la baza problemelor pe care le-au întâmpinat în execuția lucrărilor.

„Acolo unde graficul de execuție nu a fost respectat, constructorii au obligația să prezinte un plan de măsuri pentru recuperarea întârzierilor. În zonele unde s-au produs avarii frecvente pe rețelele de alimentare cu apă și a fost necesară sistarea alimentării cu apă a unor cartiere sau chiar comune sau orașe întregi, li s-a cerut antreprenorilor o atenție mai mare în executarea lucrărilor. Facem prezicerea că lucrările de reparații, în caz de avarii, sunt executate de către constructori, iar dacă este nevoie de intervenția echipelor de la Compania de Apă Olt, antreprenorilor li se facturează manopera”, a transmis instituția prin comunicatul de presă remis.

Sursa citată a mai precizat că un alt subiect important dezbătut a fost și implementarea de autoritățile locale a Ordonanței de Urgență a Guvernului 109 din 13 iulie 2022, privind măsurile pentru proiectele de infrastructura de apă și apă uzată finanțate din fonduri europene.

„În localitățile unde se execută simultan și lucrări în cadrul proiectului implementat de Compania de Apă Olt, dar și investiții ale autorităților locale – asfaltări, amenajarea de piste pentru biciclete sau spații verzi, autoritățile locale au obligația să coreleze graficul de lucrări”, spun reprezentanții CAO.

De investițiile Companiei de Apă Olt vor beneficia peste 160.000 de locuitori din 25 de localități ale județului, acestea fiind efectuate în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020”, unul dintre cele mai mari proiecte cu finanțare europeană, implementate în județul Olt, în valoare de peste 241 milioane de euro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți