14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Transportau și dețineau ilegal lemne. Infracțiunile constatate la Dobrosloveni, Grojdobodu și Dobroteasa

- Advertisement -

Polițiștii de la Transporturi, dar și cei de la Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, Direcției Silvice Olt și jandarmi olteni, au constatat joi mai multe infracțiuni pe linia transportării și deținerii de material lemnos. Faptele au fost constatate în trafic, în comunele Dobrosloveni și Grojdibodu, precum și la două firme din comuna Dobroteasa.

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt au depistat pe 4 august, la nivel cu calea ferată din comuna Dobrosloveni, un tânăr, în vârstă de 24 ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce transporta, cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și remorcă, cantitatea de trei metri cubi de lemne, specia stejar, având documente legale de proveniență a acestora doar pentru cantitatea de doi metri cubi.

Bărbatul a fost amendat cu 1.000 lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de un metru cub de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Caracal. De asemenea, polițiștii au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

În aceeași zi, tot polițiștii de la Transporturi au depistat, în comuna Grojdibodu, doi bărbați, de 51, respectiv 32 de ani, ambii din comuna Gura Padinii, în timp ce transportau, cantitatea de 1,2 metri cubi de material lemnos, respectiv cantitatea de 5,6 metri cubi de lemne, specia plop, fără a avea documente legale de proveniență a materialului lemnos.

Cei doi au fost sancționați contravențional cu 1.000 de lei, respectiv 2.000 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 6,8 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Corabia.

Ambele abateri constatate au fost sancționate în conformitate cu articolul 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

Și polițiștii Serviciului de Ordine Publică al Poliției Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, Direcției Silvice Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au efectuat joi activități de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos, constatând nereguli.

La două societăți comerciale, din comuna Dobroteasa, oamenii legii au constatat faptul că există diferențe între stocurile scriptice/înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice inventariate la data efectuării controlului.

Firmele au fost amendate cu 1.000, respectiv 5.000 de lei, fiind dispusă confiscarea faptică a 1,6 metri cubi de lemne și confiscarea valorică a cantității de 8,27 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 7.200 de lei, conform articolului 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți