4.1 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Dobroteasa. Câinele polițist Daky, salvatorul unui bărbat cu deficiențe motorii. Plecase de la domiciliu fără dispozitivele ortopedice cu care se deplasa

- Advertisement -

Un bărbat de 70 ani, cu deficiențe motorii, care plecase de la acasă fără dispozitivele ortopedice cu ajutorul cărora se deplasa, a fost găsit, în scurt timp, de echipele de căutare, cu ajutorul lui Daky, câinele polițist de urmă, pe un teren agricol din extravilanul comunei oltene Dobroteasa.

În jurul orei 13:40 a zilei de sâmbătă, 24 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112, despre faptul că un bărbat de 70 de ani, din Dobroteasa, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Bătrânul a fost găsit căzut pe jos și incoerent pe un câmp cu vegetație înaltă și deasă. Iar cățelușa de 3 ani și jumătate, condusă de polițistul George, a fost de mare ajutor.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Verguleasa, care, din primele verificări, au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 70 de ani, cu deficiențe motorii, a plecat de acasă fără dispozitivele ortopedice cu care se deplasa și nu a mai revenit. Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari, care au demarat verificările. La scurt timp, în ajutorul echipelor de căutare, a sosit și Daky, câinele polițist de urmă, din cadrul Serviciului Criminalistic. După instructaj, Daky și-a condus echipa pe un teren agricol, cu vegetație înaltă și deasă, unde a fost identificat bărbatul care era întins pe sol și incoerent”, a declarat agent de poliție Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Sursa citată mai spune că, având în vedere starea de sănătate a bărbatului, acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

„Datorită lui Daky, bărbatul a fost găsit la timp, iar în aceste momente este în afara oricărui pericol”, a adăugat reprezentantul Poliției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți