11.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Constructori turci și români, asociați pentru finalizarea Tronsonului I al DEx 12 Craiova – Slatina – Pitești

- Advertisement -

Anunț important luni, 26 iunie, făcut de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Direcției de Regionale de Drumuri și Poduri Craiova. O asociere de constructori turci și români, cei din urmă fiind chiar din municipiul Craiova, județul Dolj, au câștigat licitația pentru finalizarea construcției Tronsonului I al Drumului Expres (DEx) 12 Craiova – Slatina – Pitești, care începe chiar de la ieșirea din orașul Balș, județul Olt, trece prin zona unor localități doljene și ajunge până la Craiova.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a declarat că Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S., lider – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru finalizarea lucrărilor pe Tronsonul I al Drumului Expres Craiova – Pitești (Craiova – Robănești).

Este vorba, în total, de 17,7 kilometri (km) cât are respectivul sector de drum.

„Pentru cei 17,7 km, Asocierea și-a asumat că va finaliza lucrările în 18 luni la o valoare de 439,29 milioane de lei făra TVA, finanțare din fonduri europene nerambursabile. Contractul inițial pentru construcția Tronsonului I al DEx Craiova – Pitești a fost reziliat la sfârșitul anului trecut, după ce firma italiană Tirenna Scavi s-a dovedit incapabilă să mai continue lucrările. Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, în termenul legal de 10 zile”, a spus șeful CNAIR.

Și Cosmin Petruț Călin, directorul regional al DRDP Craiova, a menționat că un pas important pentru finalizarea lucrărilor la DEx 12, Tronsonul I, a avut loc la începutul acestei săptămâni.

„Astăzi (luni, 26 iunie n.r.) a fost desemnat câștigătorul licitației pentru finalizarea lucrărilor de pe Tronsonului I al Expresului Craiova – Pitești. Asocierea de firme care a fost declarată câștigătoare are ca lider un constructor turc cu care noi avem deja un contract în derulare, modernizarea DN 6 (Drumul Național 6 – European 70 n.r.), dintre Mihăești și Drăghiceni (două localități din județul Olt și un drum care leagă județul Teleorman de județul Dolj prin Olt n.r.), și de care suntem mulțumiți de cum este mobilizat și de calitatea lucrărilor executate până în prezent, iar asociat este o companie din Craiova, lucru ce ne dă o încredere mare că această lucrare se va duce la bun sfârșit și ne vom bucura și de Tronsonul I în curând. Licitația a fost adjudecată de asocierea de firme Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S., lider – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL, aceștia și-au asumat un termen de 18 luni pentru finalizarea lucrărilor”, a declarat directorul regional al DRDP Craiova, după anunțarea câștigătorului.

Județul Olt este tranzitat de două tronsoane ale DEx 12, respectiv Tronsonul II, cu loturile 1 și 2 care cuprind și centurile ocolitoare ale orașului Balș și municipiului Slatina, redate deja circulației rutiere de anul trecut, iar acestea încep de la limita județului Dolj cu județul Olt, orașul Balș până la Valea Mare, dar și Tronsonul III ce începe de la Valea Mare și se ajunge până în comuna Colonești, limită cu județul Argeș, lucrările pe acesta fiind în plină desfășurare.

Limita maximă de viteză admisă pe Expresul Craiova – Slatina – Pitești a fost stabilită la 120 de kilometri pe oră.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți