5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tineri din Slatina, cercetați penal pentru comiterea de abateri în trafic

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din județ cercetează penal mai mulți tineri, din municipiul Slatina, pentru comiterea mai multor infracțiuni în trafic. În cazul unei tinere, oamenii legii au constatat că aceasta nu avea permis auto, echipajul de Poliție oprind lângă mașina pe care aceasta o conducea pe o stradă din Piatra Olt.

Infracțiunea a fost constatată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04:30, de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Piatra Olt.

„În timp ce desfășurau activități specifice pe strada Traian, din localitate, polițiștii au observat un autoturism, care, la vederea echipajului de poliție, a oprit nejustificat pe marginea părții carosabile. Polițiștii s-au deplasat cu autospeciala de poliție, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, către autoturismul în cauză. La volanul autoturismului a fost identificată o tânără, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina, care nu deține permis de conducere, iar în interior se mai afla un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse, se pare că cea care se afla la volanul mașinii era iubita slătineanului, ce o învăța pe aceasta cum să conducă.

Pe numele tinerei, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Un alt tânăr din Slatina este cercetat pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Fapta a fost constatată duminică, 13 august 2023, în jurul orei 17:50, de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina.

„În timp ce desfășurau activități specifice pe strada Fântânilor, din municipiul Slatina, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Polițiștii au întocmit pe numele slătineanului un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți