15.2 C
Slatina
miercuri,8 mai,2024

Ultimele Articole

Un bărbat de 55 de ani, din Pleșoiu, a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată

- Advertisement -

Tragedie în după-amiaza zilei de marți, 12 septembrie 2023, în jurul orei 14:40, când un bărbat și-a pierdut viața pe un câmp de la marginea comunei Pleșoiu, în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconștiență pe un teren extravilan al comunei Pleșoiu, iar pentru cercetări la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Găneasa.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Pleșoiu, a decedat în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un teren agricol, din comuna Pleșoiu. Trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului”, a declarat Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.

Sursă foto: Arhivă – Prezentare generală incendiu vegetație uscată

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți