8.1 C
Slatina
marți,5 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Rafila, la Adunarea Generală a ONU: Accesul universal la servicii de sănătate, datorie ce trebuie îndeplinită până în 2030

- Advertisement -

Accesul universal la servicii de sănătate, eliminarea tuberculozei până în anul 2030 şi pregătirea statelor membre în caz de criză sanitară sunt temele plenarelor şi panelurilor din cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, de la New York, la care participă şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Alexandru Rogobete.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis, vineri, AGERPRES, Alexandru Rafila a fost desemnat să conducă panelul la nivel înalt al Adunării Generale ONU dedicat tuberculozei.

„Asigurarea accesului universal la servicii de sănătate e o datorie a guvernelor pe care trebuie sa o îndeplinim până în anul 2030! Dezvoltarea medicinei primare şi a serviciilor specializate ambulatorii reprezintă cheia pentru a reuşi! Investiţiile în sănătate nu sunt doar cele în infrastructură, ci şi în asigurarea resurselor umane calificate, care nu vor putea fi înlocuite niciodată de tehnologii sau inteligenţa artificială! Oamenii au nevoie, atunci când sunt bolnavi, de grijă, compasiune şi empatie! Profesioniştii din sănătate fac diferenţa! Să încurajăm tinerii sa îmbrăţişeze profesiunile medicale, să îi ajutăm să profeseze şi în zone mai puţin atractive, dar în care oamenii au nevoie de îngrijire medicală”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Tot în cadrul vizitei din Statele Unite, cei doi demnitari vor continua discuţiile cu reprezentanţii Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii şi cei ai FBI pentru semnarea unui Memorandum de colaborare cu Ministerul Sănătăţii pentru reducerea practicilor de corupţie în proiectele gestionate cu fonduri internaţionale.

În urmă cu câteva săptămâni, la Timişoara a avut loc primul eveniment despre practici anticorupţie în achiziţiile publice din domeniul sănătăţii, dintr-o serie de şase, la care au participat reprezentanţi ai FBI şi ai Departamentului de Justiţie din Statele Unitate ale Americii.

Sursa: AGERPRES.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți