1.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un microbuz și o căruță, implicate într-un accident rutier produs pe DN 64, la Osica de Sus

- Advertisement -

Accident de circulație în dimineața zilei de miercuri, 27 septembrie 2023, pe Drumul Național 64, în comuna Osica de Sus. Un microbuz și o căruță au fost implicate în eveniment, în urma impactului violent atelajul hipo fiind serios avariat.

Căruțașul ar fi fost rănit ușor și a necesitat acordarea primului ajutor, refuzând însă să fie transportat de cadrele medicale la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Caracal. Dar la CPU Caracal a ajuns, până la urmă, pentru investigații amănunțite, o femeie care se afla în căruță.

Echipaje ale Poliției Rutiere au ajuns la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Sursă foto: Martor

Oamenii legii i-au testat pe ambii conducători cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului microbuzului. Din câte se pare căruțașul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind efectuate măsurători, traficul rutier se desfășoară în zonă cu dificultate.

Evenimentul rutier a fost sesizat, la Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin apelul de urgență 112,  în jurul orei 06:45, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă a fost deschis în urma accidentului.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două vehicule, respectiv o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Fărcașele, județul Olt și un atelaj hipo condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Osica de Sus, județul Olt. În urma evenimentului rutier, o tânără, în vârsta de 20 de ani, care se afla în atelajul hipo, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Municipal Caracal. Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoutilitarei, iar pentru conducătorul atelajului hipo aparatul alcooltest a indicat valoarea de 0,60 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți