2.3 C
Slatina
marți,28 noiembrie,2023

Ultimele Articole

Șoferul care a lovit mortal cu mașina o liftieră, chiar pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Slatina, condamnat la trei ani de pușcărie. Decizia nu este definitivă

- Advertisement -

Slătineanul de 31 de ani, care a provocat accidentul grav de pe strada Crișan, din fața Spitalului Județean de Urgență Slatina, și în urma căruia o liftieră a unității medicale, o femeie de 51 de ani, tot din Slatina, și-a pierdut viața, a aflat joi, 9 noiembrie 2023, pedeapsa pe care o are de ispășit în spatele gratiilor. La momentul producerii tragediei, tânărul era într-o stare avansată de ebrietate, iar magistrații Judecătoriei Slatina l-au condamnat la trei ani și o lună de închisoare, în regim de detenție, pedepsele fiind contopite. Decizia instanței de judecată, care s-a pronunțat după doar cinci termene în dosarul pe fond, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Tânărul a primit condamnări pentru ucidere din culpă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă, accidentul având loc în urmă cu mai bine de opt luni.

„În temeiul art. 192 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc. pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul …, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. (…) În baza art. 196 alin. (1) Cod penal rap. art. 396 alin. (1), (2) și (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul …, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârâirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 336 alin. (1) Cod penal rap. la art. 396 alin. (1), (2) și (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul …, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Constată că infracțiunile deduse judecății sunt săvârșite în concurs şi în temeiul art. 40 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. contopeşte cele trei pedepse cu închisoare pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință de 5 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse [5 luni închisoare + 1 an și 4 luni închisoare)/( 1/3) = 7 luni], respectiv 7 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 1 lună închisoare, în regim privativ de libertate. (…)”, se arată în soluția pe scurt dată de magistrații slătineni.

Slătineanul este în arest din data de 7 martie 2023, iar judecătorii au menținut măsura arestului preventiv.

„În temeiul art. 399 alin. (1) C.pr.pen. menține măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul …, prin încheierea nr. 9 din 07.03.2023 a Judecătoriei Slatina, în dosarul penal 626/P/2023, și prelungită şi menținută ulterior. În temeiul art. 72 alin. (1) Cod penal și 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa la care inculpatul … a fost condamnat: durata reținerii și a arestării preventive, respectiv durata reținerii din data de 06.03.2023, ora 18:00, şi până la data de 07.03.2023, ora 18:00, și în continuare durata arestării preventive, de la data de 07.03.2023, la zi. În temeiul art. 7 alin. 1 şi art. 3 din Legea nr. 76/2008, cu referire la pct. 3 din anexa aceleiaşi legi, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul …, cu datele de identificare de mai sus, în vederea stabilirii şi stocării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, prelevare ce se va face în conformitate cu art. 5 şi art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008”, se mai arată în decizia Judecătoriei Slatina.

Magistrații slătineni au admis în parte acțiunea civilă formulată de părți, iar familia persoanei decedate, dar și cealaltă victimă rănită în accident, vor primi, prin firma de asigurări, 83.000 de euro, respectiv 20.000 de lei, reprezentând daune morale, la care se adaugă și daune materiale.

Cum s-a întâmplat accidentul

Două autoturisme s-au izbit violent în seara zilei de joi, 2 martie 2023, iar o liftieră de la Spitalul Slatina, care era pieton și a fost lovită de mașina condusă de slătineanul de 31 de ani a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe, fiind preluată de la locul accidentului de circulație chiar de colegii de pe această secție. Din păcate, la scurt timp, aceasta a murit. Și unul dintre conducătorii auto a necesitat îngrijiri medicale, respectiv o femeie de 39 de ani, din Slatina.

Testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentrație de 0,77 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, iar reținerea șoferului vinovat, pentru 24 de ore, s-a făcut luni, 6 martie, după ce oamenii legii au primit și rezultatele finale la probele care i-au fost recoltate la spital, în urma cărora s-a stabilit alcoolemia pe care o avea în sânge și care pare să fi fost de trei ori mai mare.

Potrivit unor surse, conducătorul auto de 31 de ani, din Slatina, este cel care, în timp ce se deplasa cu mașina dinspre bulevardul Nicolae Titulescu spre intersecția de la ACR, a lovit femeia ce mai avea doar câțiva pași până să ajungă pe trotuar, după ce a traversat regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Aceasta a fost azvârlită câțiva zeci de metri, iar mașina tânărului a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul femeii de 39 de ani. În urma impactului, vehiculul conducătorului auto ce era băut bine s-a oprit pe trotuarul din fața unității medicale.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți