15.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

CAS Olt: S-a suplimentat bugetul pentru acordarea serviciilor medicale și medicamentelor cu și fără contribuție personală. Spitalele au primit peste 10 milioane de lei

- Advertisement -

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Olt au transmis miercuri că i-a fost repartizat bugetul pentru luna decembrie 2023, pentru acordarea serviciilor medicale și medicamentelor cu și fără contribuție personală, acesta fiind suplimentat cu puțin peste 44,5 milioane lei.

Dacă farmaciile au primit aproape 12 milioane de lei, spitalelor oltene le-a fost repartizată suma de peste 10 milioane lei. Fondurile au fost suplimentate și pentru laboratoare, așadar asigurații care au nevoie să efectueze analize medicale se pot prezenta la orice laborator aflat în relație contractuală în CAS Olt, în vederea efectuării acestora.

„Fondul alocat pentru asistența medicală de specialitate paraclinică a fost suplimentat cu 2.329.610 lei, astfel că începând cu data de 13 decembrie asigurații care au nevoie să efectueze analize medicale se pot prezenta la orice laborator aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Olt pentru efectuarea acestora. Și celelalte domenii de asistență medicală au mai primit fonduri în urma acestei suplimentări. Astfel, suma alocată pentru acordarea medicamentelor cu și fără contribuție personală a fost suplimentată cu 11.926.000 lei, asistența medicală pentru specialitățile clinice cu 1.207.010 lei, iar pentru îngrijiri medicale la domiciliu s-au mai alocat 50.750 lei. Spitalelor din județ le-a revenit suma de 10.900.440 lei, iar medicilor stomatologi 135.800 lei”, au transmis reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți