11.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Proiecte de peste 2,8 milioane de euro, implementate în Scornicești. Se construiește un parc fotovoltaic și se reabilitează termic sediul Primăriei

- Advertisement -

Daniel Tudor, primar al orașului Scornicești, a anunțat săptămâna aceasta reușita a altor două mari proiecte, cu finanțare din fonduri externe, pe care Primăria Scornicești a reușit să o obțină recent și urmează a fi implementate în oraș.

Prima investiție este „Construire parc fotovoltaic în oraș Scornicești”, derulat de Ministrul Energiei din Fondul pentru Modernizare, prin care se va compensa consumul de energie electrica a iluminatului stradal și nu numai, din orașul Scornicești și al satelor limitrofe, spune edilul.

Al doilea proiect „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la sediul Primăriei orașului Scornicești, județul Olt”, derulat prin Administrația Fondului de Mediu.

„Valoarea totală a celor două proiecte este de peste 2,8 milioane euro, sumă obținută exclusiv din fonduri externe nerambursabile. Astfel, banii economisiți din consumul de energie electrică a iluminatului public și clădirilor administrative din Scornicești, vor fi investiți în alte proiecte benefice locuitorilor orașului nostru. Împreună, cu pași mici, dar siguri, facem din Scornicești un oraș european”, a spus primarul Daniel Tudor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți