12.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Peste 300 de elevi din județ, absenți la simularea primei probe scrise a Evaluării Naționale

- Advertisement -

Luni, 5 februarie 2024, este ziua în care elevii clasei a VIII-a din județul Olt au intrat în febra simulării examenului de Evaluare Națională, cel real urmând a-l susține la sfârșitul lunii iunie acest an. Prima probă scrisă, cea de limba și literatura română, este programată în această zi, urmând ca marți, 6 februarie, să se desfășoare simularea probei scrise de matematică.

Datele reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Olt arată că numărul elevilor înscriși la examen este de 3.236, iar al celor absenți este de 342. În județ simularea are loc în 42 centre de examen și un centru de evaluare la Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina.

Proba scrisă de română a început la ora 09:00, moment în care, în fiecare sală de examen, s-au distribuit subiectele, accesul elevilor fiind permis până la ora 08:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecăruia dintre ei, iar la simularea primei probe a Evaluării Naționale susținută, copiilor le-au fost distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obținute.

Subiectele au fost elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Pentru simularea Evaluării NaționaleI, subiectele au fost redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de Centrul Național pentru Politici în Educație și Evaluare, iar elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul. Subiectele și baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naționale din acest an sunt publicate zilnic, la ora 15:00, după încheierea fiecărei probe.

Potrivit Ministerului Educației, obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat în data de 23 februarie, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților.

„Rezultatele obținute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an. Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați”, au transmis reprezentanții ministerului.

Simularea examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă începe pe 4 martie cu proba scrisă de limba și literatura română, apoi continua pentru liceenii din județ cu proba scrisă obligatorie a profilului – matematică și istorie – 5 martie și proba scrisă la alegere a profilului și specializării – fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie – 6 martie, pentru ca rezultatele să fie afișate în data de 15 martie 2024. În vară, Bacalaureatul va debuta pe 17 iunie cu evaluarea competențelor, pentru ca pe 1 iulie să înceapă și probele scrise.

În premieră, lucrările la simulările celor două examene naționale, dar și la Evaluarea Națională și Bacalaureat din vară, vor fi corectate digital.

Sursă foto: Arhivă – Elevi de la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina care susțin simularea unor examene

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți