1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

CAO spune că cetățenii județului nu plătesc apă pluvială

- Advertisement -
În cadrul conferinței de presă susținută joi, la sediul PNL Olt, Mario De Mezzo, prefect al județului și candidat din partea acestei formațiuni politice la fotoliul de primar al municipiului Slatina a declarat că locuitorii Oltului „plătesc apă pluvială chiar și în lunile în care nu plouă”, însă reprezentanții Companiei de Apă Olt spun că informația ce a fost lansată în spațiul public și pe rețelele de socializare de acesta este una falsă.
„(…) Începând din anul 2017, cetățenii din municipiul Slatina și din orașele și comunele din aria de operare nu plătesc apa meteorică preluată în sistemul public de canalizare ( apa pluvială), conform Hotărârii ADI «Oltul» nr. 28/30.03.2017, județul Olt fiind printre puținele din țară unde s-a luat această hotărâre. Agenților comerciali și instituțiilor publice din unitățile administrativ teritoriale din aria de operare li se facturează apa meteorică preluată în sistemul public de canalizare, în conformitate cu prevederile din Legea 241/2006 – Legea serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, cu Ordinul 88/2007 al președintelui ANRSC, a standardului SR 1846-1/2006 şi a Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, al localităților din aria de delegare a SC Compania de Apă Olt SA, aprobat prin Hot. Nr. 30/31.10.2017 a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă şi de Canalizare «OLTUL»”, precizează reprezentanții CAO într-un comunicat de presă remis.
Așadar, potrivit Companiei, prefectul De Mezzo, în calitatea sa oficială de prefect, a lansat, din nou, „informații false în spațiul public și pe rețelele de socializare, mințind și dezinformând cetățenii din municipiul Slatina, dar și pe toți beneficiarii serviciilor de apă și canalizare furnizate de Compania de Apă Olt.
„Nu este prima dată când prefectul de Olt Mario de Mezzo minte în legătură cu activitatea Companiei de Apă Olt și de aceea solicităm public, din nou, reprezentantului Guvernului României în județ să renunțe la atacurile de competitor electoral PNL, la dezinformări și minciuni care nu servesc interesului cetățenilor din municipiul Slatina, ci numai scopului său de a se promova și câștiga capital de imagine. «Apa» a mai fost subiect electoral și în alte orașe, iar după patru ani se poate observa că totul a fost numai circ politic! Refacerea infrastructurii de apă și canalizare, îmbunătățirea calității apei și a serviciilor oferite nu se pot realiza decât prin accesare de fonduri europene, proiecte ample și lucrări complexe care produc disconfort azi pentru confortul, siguranța și sănătatea de mâine a cetățenilor din municipiul Slatina și din județul Olt!”, au mai explicat cei de la CAO.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți