Excelența sportivă a fost premiată și anul acesta de Consiliul Județean Olt, gala desfășurându-se miercuri, 28 februarie 2024, cu începere de la ora 13:00, pe scena Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina. Premiați au fost 104 sportivi și 25 de antrenori, care au obținut rezultate excepționale la Campionatele Europene, Balcanice și Naționale – sporturi olimpice, cel mai mare premiu având o valoare de 4.000 de lei și s-a acordat sportivului și antrenorului care au reușit performanța de a obține locul I la Campionatul European de Box feminin. În total, cuantumul celor 129 de premii a fost de 133.400 de lei.
Mulți dintre sportivii premiați au fost de la Club Sportiv Municipal Slatina, însă premii au fost acordate și sportivilor de la Liceul cu Program Sportiv Slatina, Club Sportiv Școlar Slatina și Club Sportiv Școlar Caracal, în sală fiind prezenți și antrenori ai acestora, precum și autorități, dintre acestea amintindu-le pe Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, vicepreședinți ai acestei instituții, Adelin Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, și Mihaela Stana, directorul CSM Slatina.
Este o tradiție organizarea Galei Excelenței în Sport care, în acest an, a ajuns la a noua ediție.
„Am ajuns la cea de a noua ediție a Galei premierii sportului oltean. Așa cum am reușit, de-a lungul timpului, din premierea olimpicilor să facem o tradiție, iată și premierea sportivilor a devenit o tradiție. Anul acesta, avem 104 sportivi și 25 de antrenori care vor fi premiați. Este o performanță, așa cum am spus-o, dacă aceste demersuri ale noastre reușesc măcar puțin din îndrumarea lor către performanță să fie un imbold și un îndemn, înseamnă că noi, ca și instituție publică, am reușit să ne facem treaba și să îndreptăm copiii către sportul de performanță. Așa cum știți, sportul are multiple beneficii de sănătate, disciplină, lucru în echipă, pe care le creează viitorilor adulți”, a declarat Oprescu, președintele forului județean.
Și șeful învățământului oltean a ținut să-i felicite pe sportivi, dar și pe colegii săi care îi antrenează.
„Felicit sportivii pentru determinarea de care dau dovadă, pentru antrenamentele nesfârșite și istovitoare, dar și pentru încredere, încrederea pe care o au în antrenorii lor, în ei pentru a putea obține aceste rezultate remarcabile. Stimați colegi, sunt mândru că astăzi pot să vă felicit și să vă spun că întotdeauna suntem alături de dumneavoastră și aveți cu toții respectul și aprecierea mea și a instituției pe care o reprezint. Domnule președinte Marius Oprescu, în numele instituției, vă mulțumesc că susțineți performanța și întotdeauna ați creat competitivitate și rezultate excepționale. Vă doresc tuturor mult succes în activitatea pe care o face și sunt convins că Oltul va avea din ce în ce mai multe medalii” a spus Bărbulete.
Potrivit organizatorilor, Gala Excelenței în Sport își propune an de an să ofere un moment în care sportivii se simt apreciați și încurajați să continue să-și dezvolte potențialul și să atingă noi ținte în carierele lor sportive. Totodată, este o ocazie specială de a recunoaște și de a celebra dedicarea, sacrificiul și realizările notabile ale sportivilor și antrenorilor olteni.