- Advertisement -
O nouă trecere a unui liberal din județ în echipa social democraților olteni. Este vorba despre senatorul Liviu Voiculescu, fost președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal.
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a PSD Olt într-o postare în care Liviu Voiculescu și Marius Oprescu, președintele social democraților din județ, își dau mâna.
„Liviu Voiculescu se alătură echipei PSD Olt. Fostul președinte al PNL Olt, Liviu Voiculescu, a ales să facă politică și administrație în cadrul echipei PSD Olt. În același timp, el respinge ferm tacticile subversive și lipsite de scrupule ale celor care conduc PNL Olt, doar o dată la patru ani, pentru a-și asigura sinecuri personale, fără să ofere vreun proiect viabil pentru viitorul comunității”, au transmis reprezentanții PSD.
Despre faptul că s-a alăturat echipei social democraților din județ a scris o postare și senatorul Voiculescu pe pagina sa oficială de socializare. Ca și o concluzie, politicianul a transmis: „Voi spune doar atât: lupta mea politică pentru oameni continuă”.
„Port cu mine astăzi o mulțime de regrete: regretul nostalgic al unui început nedus la capăt, regretul de a nu fi fost mai ferm, poate mai autoritar, regretul incapacității mele de a accepta dubla măsură, regretul unei lupte pierdute în fața trădării… Dar am și o mulțime de satisfacții. Și cea mai importantă dintre ele este faptul că am lăsat ceva în urma mea. Ceva ce, oricât se străduiesc acum să șteargă cei care m-au succedat, va rămâne în mintea și inima celor care au crezut cu adevărat în mine și în politica promovată de mine, ori care înțeleg că liberalismul nu se face promovând manipularea în cea mai pură și meschină formă a sa. Căci nu asta este moștenirea Brătienilor! PNL a fost o etapă din viața mea! Prima etapă politică pe care am tranzitat-o cu speranță, cu mândrie, cu optimism, la fel cum un tânăr parcurge drumul adolescenței frământând viziuni durabile pentru maturitate. O etapă ce mi-a fost dragă, căreia m-am dedicat cu sufletul și mintea și pentru care mi-am pus chezașe priceperea și ambiția. Da: PNL a fost o etapă pe care astăzi însă aleg să o depășesc! A fost, cumva, o lecție pe care am învățat-o. Acum merg mai departe! Pentru că n-aș fi eu dacă aș rămâne pe loc, cramponat de sentimente și regrete, agățat de speranțe utopice și visând la acea politică curată ce m-a determinat cândva să merg pe calea liberalismului. Nu voi folosi desueta exprimare a „neregăsirii în PNL”. Pentru că nu EU nu mă mai regăsesc în PNL. Ci liberalismul adevărat lăsat moștenire de cei ce i-au pus primele cărămizi la temelie nu se mai regăsește în PNL. Voi spune doar atât: lupta mea politică pentru oameni continuă. Doar că îmi voi alătura și canaliza eforturile altei echipe, altui partid. Unei echipe a unui partid care își respectă ideologia, angajamentele politice și oamenii în fața cărora se angajează. Un partid care știe că, respectându-i pe oameni, se respectă pe el însuși! Un partid căruia îi mulțumesc pentru ușa deschisă și pentru fermitatea mâinii strânse! Și nădăjduiesc să fie bine…! Cu Dumnezeu înainte!”, a scris LIviu Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
- Advertisement -