- Advertisement -
Emil Moț, primarul din Slatina, a continuat și în seara zilei de luni, 1 aprilie, să meragă prin cartierele municipiului. De data aceasta a venit în mijlocul locuitorilor care stau pe străzile de lângă Vacanța, discuțiile cu edilul desfășurându-se chiar în fața Clubului Pensionarilor.
La întâlnirea cu primarul, subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Gigi Vîlceleanu, viceprimar al municipiului Slatina, deputatul PSD de Olt Marius Iancu, dar și cu o parte dintre șefii direcțiilor din cadrul Primăriei, au luat parte cetățenii care stau pe străzile Păcii, Victoriei, Trandafirilor și Independenței.
Toate propunerile locuitorilor din această zonă a urbei au fost ascultate cu mare atenție de autoritățile locale și județene, care le-au promis că se vor găsi soluții pentru a putea fi puse în practică.
„Dragi slătineni! Întâlnirea cu locuitorii din zona Vacanța (străzile Păcii, Victoriei, Trandafirilor și Independenței) a fost despre perspectivele lor și identificarea celor mai bune soluții. Mă bucur să văd faptul că prin interesul și implicarea activă a locuitorilor din municipiul nostru, continuăm să dezvoltăm împreună Slatina”, a declarat edilul Emil Moț.
- Advertisement -