15.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Firme din șase localități oltene, amendate de inspectorii de muncă cu 140.000 de lei pentru că aveau muncitori la negru

- Advertisement -

În luna martie 2024, angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au continuat controalele la societățile comerciale din județ și au identificat nu mai puțin de șapte persoane care desfășurau muncă nedeclarată la un număr de șase angajatori din tot atâtea localități.

Valoarea totală a amenzilor date a fost de 140.000 de lei, firmele amendate fiind din Slatina, Corabia, Bucinișu, Ștefan cel Mare, Vădăstrița și Verguleasa.

„O persoană angajată fără forme legale era la un angajator din localitatea Corabia – dezasamblare maşini, alta la o societate din Bucinişu – construcţii, iar una la un angajator din municipiul Craiova, cu punct lucru localitatea Vădăstriţa – comerţ. O a patra persoană fără contract de muncă lucra la un angajator din municipiul Slatina – fabricare izolatori, alte două persoane erau la un angajator din localitatea Verguleasa – transporturi, iar ultima persoană era angajată la negru la o firmă din localitatea Ştefan cel Mare – comerţ. Cei șase angajatori care foloseau persoanele le-au fost aplicate amenzi în cuantum de 140.000 lei”, a declarat Bogdan Țucă, purtător de cuvânt al ITM Olt.

Sursa citată a mai spus că, luna trecută, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat nu mai puțin de 236 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice fiind construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

„În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 281 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind
neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 166 sancțiuni, din care 141 avertismente și 25 amenzi în valoare totală de 238.500 lei”, a adăugat reprezentantul ITM.

De asemenea, pe parcursul lunii martie, au fost comunicate inspectorilor de muncă olteni 22 evenimente, care s-au soldat cu 22 persoane ce au suferit incapacitate temporară de muncă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți