16.2 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Nea Mitrel Liceanu, meșterul cojocar de la Vădastra, sărbătorit de conducerea CJ Olt la zi de sărbătoare. A împlinit 81 de ani

- Advertisement -

Zi de mare sărbătoare pentru nea Dumitru (Mitel) Liceanu, meșterul cojocar din comuna Vădastra. A împlinit duminică, 14 aprilie, 81 de ani, iar prezenți la eveniment au fost, printre alții, Ionuț Ivan, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, George Smarandache, managerul Muzeului Județean Olt, și Valeru Ciurea, consultant artistic în cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt.

Iar autoritățile i-au oferit meșterului cojocar de la Vădastra, un adevărat tezaur uman viu, plachetă de onoare, tort, șampanie și flori.

„Astăzi (duminică n.r.) am sărbătorit unul dintre cei mai remarcabili meșteri populari ai județului, nea Mitrel Liceanu, meșter cojocar, din Vădastra, un adevărat tezaur uman viu! Într-o lume în care tradițiile devin tot mai puțin frecvente, este de neprețuit să avem astfel de meșteri pricepuți care păstrează și transmit din generație în generație meșteșugurile și obiceiurile noastre străvechi. Promovarea și valorificarea tradițiilor locale sunt esențiale pentru conservarea identității culturale și a moștenirii noastre culturale”, a declarat Ionuț Ivan, vicepreședinte CJ Olt.

Și consultantul artistic Valeru Ciurea este încântat de că oamenii importanți ai județului Olt nu sunt uitați de autorități și sunt apreciați.
„Ziua de 14 aprilie 2024 a fost ziua în care a fost sărbătorit Dumitru (Mitrel) Liceanu, Tezaurul Uman Viu de la Vădastra, la împlinirea a 81 de ani de viață și aproximativ 74 de ani de când a început a realiza cele mai frumoase cojoace de Vădastra, adevărate opere de artă, meșteșug preluat de la tatăl său, Nicolae Liceanu. Pentru meșteșugul său, Mitrel Liceanu a primit foarte multe aprecieri și recunoașteri în România și în Europa însă cele mai înalte sunt reprezentate de titlul de Tezaur Uman Viu, acordat în anul 2015 de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO și Ordinul și Medalia Meritul Cultural acordate în același an de către Președinția României.
Consiliul Județean Olt, prin vicepreședintele Ionuț Ivan, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, condus de directorul Vivi Viorel Pintea și reprezentat de mine, Muzeul Județean Olt reprezentat de directorul Gheorghe Smarandache, Primăria Vădastra, reprezentată de primarul Sorin Rădulescu, și cunoscutul meșter popular ceramist Ionel Cococi au oferit meșterului urări de bine și sănătate însoțite de un tort aniversar, o sticlă de șampanie, o floare și o plachetă de merit. La mulți ani, Mitrel Liceanu!”, a declarat omul de cultură al Oltului Valeru Ciurea.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți